Semnificaţii istorice pentru data de 7 februarie

1510 - S-a încheiat, la Iaşi, tratatul de pace între domnul Moldovei, Bogdan al III-lea şi regele Poloniei, Sigismund I cel Bătrân
1522 - S-a încheiat Tratatul de la Bruxelles, în urma căruia Habsburgii s-au împărţit în ramurile austriacă şi spaniolă
1550 - Giovanni Maria del Monte a fost ales Papă sub numele de Papa Iuliu al III-lea
1613 - Mihail Romanov a devenit ţar al Rusiei
1741 - A apărut "Marele Hrisov al lui Constantin Mavrocordat" ce stabileşte o serie de reforme fiscale şi administrative în Ţara Românească
1777 - S-a născut, la Goleşti, în Argeş, Dinicu Golescu, mare cărturar şi memorialist (m. 5 octombrie 1830)
1812 - S-a născut scriitorul englez Charles Dickens (m. 9 iunie 1870)
1812 - În New Madrid, din Missouri a avut loc unul dintre cele mai puternice cutremure de pămînt din Statele Unite
1831 - A fost adoptată Constituţia Belgiei
1870 - S-a născut Alfred Adler, psihiatru al cărui sistem de psihologie individuală a introdus termenul de sentiment de inferioritate, numit mai târziu şi uneori inexact complex de inferioritate (m. 28 mai 1937)
1875 - S-a născut Nectarie Cotlarciuc, mitropolitul Bucovinei (m. 4 iulie 1935)
1885 - S-a născut scriitorul Sinclair Lewis, primul american laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1930 ) ("Main Street", "Babbitt", "Elmer Gantry") (m. 10 ianuarie 1951)
1894 - A încetat din viaţă Antoine-Joseph Sax, inventatorul saxofonului
1895 - Comitetul de conducere al "ASTREI" a decis elaborarea şi publicarea "Enciclopediei Române", sub îndrumarea lui Cornel Diaconovici, primul secretar al asociaţiei. Lucrarea a apărut în trei volume între 1898 şi 1904
1902 - S-a născut Ethelda Bleibtrey, prima femeie din SUA care a obţinut medalia de aur la înot la Jocurile Olimpice (m. 6 mai 1978)
1906 - S-a născut Oleg Konstantinovici Antonov, constructor de avioane, renumit pentru construcţia cunoscutelor avioane de tip AN-10, AN-24, AN-22, AN-12 (m. 4 aprilie 1984)
1914 - Charlie Chaplin a debutat cu rolul care l-a făcut celebru în întreaga lume, micul Vagabond, în pelicula "Kid Auto Races in Venice"
1915 - S-a născut Teoctist (Teodor) Arăpaşu, Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române
1929 - România a ratificat Tratatul pentru renunţarea la război ca instrument al politicii naţionale - "Pactul Kellogg-Briand"
1935 - Stroe şi Vasilache au prezentat în premieră "Bing-bang" - primul film sonor realizat la Bucureşti cu o aparatură construită de inginerul roman Argani
1964 - Celebra trupă The Beatles a început primul turneu în SUA
1969 - Yasser Arafat devine liderul Organizaţiei de Eliberare a Palestinei
1971 - Elveţia acceptă dreptul femeilor de a vota
1974 - Grenada îşi proclamă independenţa faţă de Marea Britanie. (Ziua naţională)
1979 - A murit, în Brazilia, dr. Josef Mengele, criminal nazist, supranumit "Îngerul Morţii" datorită experimentelor inumane din lagărul de concentrare de la Auschwitz (n. 16 martie 1911)
1987 - Un decret al Consiliului de Stat român a impus măsuri pentru raţionalizarea consumului de gaze naturale şi energie electrică, însoţite de tarife punitive pentru depăşirea consumurilor insuficiente stabilite pentru populaţie
1992 - A avut loc semnarea Tratatului de la Maastricht care a tranformat Comunitatea Economică Europeană în Uniunea Europeană
1999 - A încetat din viaţă regele Hussein bin Talal. Fiul său, Abdallah bin Hussein a devenit noul suveran al Iordaniei (n. 14 noiembrie 1935)