Pare greu de înţeles de ce o casă mică din lut, venerată de o mână de creştini, a avut parte de o asemenea furie răzbunătoare. Dar aceasta era o casă unică. Ceea ce la suprafaţă era doar o construcţie din lut şi paie păstra în interior amintirea vie a Familiei Sfinte – Isus, Maria şi Iosif. Primul asalt a fost dat de turcii selgiucizi în anul 1090. Aceştia s-au dezlănţuit cu sălbăticie în Ţara Sfântă, jefuind comorile lăsate în biserici de pelerinii credincioşi. Au transformat bazilicile şi bisericile în moschei şi au distrus ceea ce au considerat inutil scopurilor lor. La sfârşit a venit rândul şi Sfintei Case, locuinţa Sfintei Familii. Din fericire, atunci când împăratul Constantin a construit prima bazilică pe locul sfânt în anul 312, casa, împreună cu grota de care era lipită, a fost îngropată într-o criptă subterană, şi astfel a supravieţuit profanării.
în anii ce au urmat, câţiva pelerini creştini au păstrat vie evlavia şi veneraţia pentru Sfânta Casă, locul în care Cuvântul a devenit trup. Apoi, când primii cruciaţi au sosit victorioşi, în anul 1100 sub conducerea lui Tancred, au construit o nouă bazilică. în timpul climatului de pace relativă ce a urmat, pelerinii au putut să viziteze liberi pământul sfinţit. Dar, din cauza motivelor necreştine ce i-au atras pe unii cruciaţi în Ţara Sfântă, Domnul nu a binecuvântat toate încercările acestora de a asigura o pace de durată, ceea ce a dus la obţinerea unor victorii mici, umbrite de înfrângeri puternice. în total, au avut loc opt cruciade. în 1219, Sfântul Francisc de Assisi, ai cărui fii spirituali erau acum responsabili de Sfânta Casă, a vizitat “locul cel mai sfânt de pe pământ”, în Nazaret. în timpul ultimei cruciade, Sfântul Ludovic al IX-lea al Franţei a îngenuncheat pe pământul ce fusese odată bătut la pas de Domnul nostru şi L-a primit în inima sa prin Sfânta Euharistie.
Anul 1263 a adus cu sine a doua distrugere a bazilicii, dar din nou Casa Sfântă a rezistat victorioasă asalturilor musulmane. Creştinii înfrânţi s-au retras în cele din urmă în anul 1291. Asupra fostului cămin al Familiei Sfinte, odată cu instalarea musulmanilor, plutea ameninţarea distrugerii totale. înţelepciunea divină avea însă alte planuri! în noaptea de 10 mai a anului 1291, păstorii din Tersatto, astăzi în Croaţia, porneau la drum alături de turmele lor. Ţinuturile singuratice ale Dalmaţiei nu mai aveau secrete pentru păstorii care treceau zilnic prin acele locuri, deci apariţia bruscă a unei case ce nu fusese acolo cu o noapte în urmă nu putea decât să-i neliniştească. De unde să ştie că aceea era casa în care apăruse odată “Steaua dimineţii”... Sărmanii păstori uimiţi, nebănuind aventura divină a micii colibe, au purces curioşi la inspectarea ei. Zidurile nu atingeau în mod egal solul – jumătate rămăseseră suspendate deasupra drumului, pe când celelalte fuseseră aşezate pe pământ. Mica structură semăna mai mult cu o biserică decât cu o locuinţă construită în scopuri domestice. Atunci când au pus piciorul înăuntru, aerul părea plin de un miros desprins din rai. Aşa şi era. Pentru că în această casă, din rădăcina lui Ieseu, a înflorit “Trandafirul mistic”.
Păstorii au descoperit că această “capelă” includea un vechi altar, o frumoasă statuie a Maicii Sfinte şi o cruce cu Fiul răstignit. înţelegând că nu aveau de-a face cu o întâmplare obişnuită, au alergat la biserica Sfântul Gheorghe pentru a-l trezi pe părintele Alexander Georgevich. Uimit, părintele a analizat “biserica” din lut, dar nu a putut să ofere mai multe explicaţii mulţimii umile ce se adunase. în acea noapte, bătrânul preot, deşi grav afectat de artrită, a petrecut ore lungi în rugăciune, implorând-o pe Fecioara Maria să-l lumineze. “Maica bunului sfat“ i-a răsplătit smerenia şi a răspuns rugăciunii sale printr-un vis: “Află că această casă este aceeaşi cu cea în care m-am născut şi am crescut. Aici, de Buna Vestire [...], L-am conceput pe Creatorul tuturor lucrurilor. Aici, Cuvântul Tatălui Veşnic a devenit trup. Altarul care a venit odată cu casa a fost consacrat de Petru, Principele Apostolilor. Această casă a ajuns acum pe ţărmurile voastre prin voia Domnului [...]. Iar acum, pentru a duce mai departe aceste mărturii, fii vindecat. însănătoşirea ta neaşteptată şi bruscă va confirma adevărul celor ce ţi-am declarat”. în ziua următoare, dispariţia bruscă a bolii pr. Gerogevich a fost evidentă. Acesta a anunţat că a fost vindecat de cea numită “Tămăduitoarea bolnavilor” şi le-a relatat oamenilor viziunea avută cu o noapte în urmă. Ţăranii din Tersatto ştiau acum, fără urmă de îndoială, că aceasta era Casa Sfântă a Mântuitorului lor şi au început s-o venereze aşa cum se cuvine.
Trei ani mai târziu, pe 10 decembrie 1294, micuţa casă dispărea la fel de brusc şi misterios precum apăruse. De data aceasta, însă, îngerii nu au mai reuşit să o facă nevăzută, fără a atrage atenţia! Vigilenţii păstori din Tersatto au anunţat dispariţia ei. Unii care hoinăreau prin noapte de-a lungul Mării Adriatice, victime ale insomniei, au fost martorii unei misterioase treceri pe deasupra capetelor lor a unei case purtate pe sus de îngeri. Extraordinarul spectacol a reprezentat o dovadă că aceasta era lucrarea Fiului “Reginei îngerilor“. Până în ziua de azi, oamenii din Tersatto, Dalmaţia – fosta Iugoslavie, astăzi în Croaţia –, precum şi italienii din regiunea Marche, în noaptea dinspre 9 spre 10 decembrie se scoală la sunetul clopotelor şi aprind focuri în aer liber, în timp ce cântă litanii pentru glorificarea aceleia care este “Pricina bucuriei noastre”.
De partea cealaltă a mării, în Italia, câmpia Banderuolo, aflată la patru mile de oraşul Lecanati, a primit cu bucurie Sfânta Casă atunci când îngerii au coborât zidurile neregulate pe o suprafaţă de lemn. Nu a trecut mult, că oamenii din împrejurimi au şi aflat de sosirea straniei case purtate pe aer. Mii de oameni au început să facă pelerinaje, iar casa a devenit un loc al vindecărilor. Din nefericire, însă, pe măsură ce numărul pelerinilor a crescut, la fel a crescut şi numărul bandiţilor care se ascundeau în pădurea din apropiere. încetul cu încetul, casa a fost înconjurată de un cuib de hoţi. Simţind aceeaşi furie justificată care odată L-a făcut să alunge negustorii din Templul Tatălui Său, Domnul a ridicat casa cu totul!
încă o dată, fâlfâitul uşor al aripilor îngerilor a tulburat noaptea pentru a muta Sfânta Casă. De data aceasta, zidurile rămase fără fundaţie au fost aşezate pe proprietatea Antici, în Lecanati. Tradiţia ne spune că, nu mult după aceea, cei doi fraţi care stăpâneau proprietatea s-au încăierat. Această dispută a fost, probabil, cauzată chiar de Sfânta Casă, fiecare pretinzându-se proprietarul lotului ocupat de casă, sau poate considerând că alegerea acelui loc s-ar datora sfinţeniei personale! Tradiţia ne vorbeşte despre o ceartă, dar trebuie să fi fost destul de brutală pentru a o face pe cea care este “Scăparea păcătoşilor” să abandoneze locul. în orice caz, de îndată ce Sfânta Casă a fost mutată, fraţii s-au împăcat.
în sfârşit, Sfânta Casă a ajuns la ultima destinaţie – cel puţin până în prezent –, pe dealul Loreto, la câteva mile distanţă de locaţia anterioară. Deşi nu erau prea siguri de povestea care o însoţea, oamenii au început să vină în grupuri din ce în ce mai mari pentru a o venera. în 1295, un zid solid a fost construit de jur-împrejur atât pentru a o proteja, cât şi pentru a scăpa de umilii ei însoţitori care ar fi putut-o duce într-o altă excursie nocturnă! Adevărul despre dulcea ei casă a fost dezvăluit chiar de ”Fecioara fecioarelor” unui pustnic sfânt ce locuia în apropiere. Imediat, autorităţile din Lecanati au trimis în Palestina şaisprezece personalităţi de marcă pentru a investiga situaţia. După câteva luni de absenţă, aceştia s-a întors cu dovezi evidente. Tot ce găsiseră în Nazaret era locul, încă venerat, în care se aflase casa odinioară. Fundaţia măsura exact cât cea a casei din Loreto: 4 m / 9,4 m. Cărămizile locuinţei din Nazaret erau fabricate din acelaşi material ca al Casei Sfinte, pe când celelalte case din Lecanati erau complet diferite. Reprezentanţii din Lecanati erau convinşi: aceasta era casa Sfintei Familii, adusă miraculos pe ţărmurile Italiei prin voinţa Domnului şi pentru gloria Sa.
De atunci a devenit cel mai important sanctuar închinat ”Doamnei noastre”, mai popular chiar şi decât bazilica Santa Maria Maggiore din Roma. Peste două mii de venerabili, fericiţi şi sfinţi ai Bisericii au adus omagiu “Vasului vestit de cucernicie” prin vizitarea casei în care s-a născut şi în care L-a crescut pe Fiul lui Dumnezeu. Printre aceştia s-au numărat: Sf. Ignaţiu de Loyola, Sf. Francisc Xavier, Sf. Ioan Berchmans, Sf. Filip Neri, Sf. Francisc de Sale, Sf. Ioan de Capistrano, Sf. Clement Hofbauer, Sf. Alfons de Liguori, Sf. Ludovic de Montfort, Sf. Benedict Iosif Labre, Sf. John Neumann, Sf. Ioan Bosco, Sf. Tereza, Sf. Maximilian Kolbe, Sf. Cabrini – pentru a menţiona doar câţiva. Mai mult de cincizeci de Papi au emis bule şi scrisori atestând autenticitatea casei. Sute de documente papale i-au acordat privilegii, scutiri şi autorizaţii. în 1669 i-a fost acordată o Liturghie proprie în Misal. Una dintre cele cinci litanii aprobate pentru recitare publică este numită după ea, Litania de la Loreto.
Este un loc unde se petrec numeroase miracole. Cei care au vizitat casa de-a lungul anilor, implorând ajutorul “Mângâietoarei mâhniţilor”, s-au întors acasă ajutaţi spiritual sau vindecaţi fizic. Trei urmaşi în Scaunul Sfântului Petru au cunoscut bunăvoinţa “Maicii milelor” care le-a redat sănătatea: Papa Pius al II-lea, Papa Paul al II-lea şi Papa Pius al IX-lea. Vindecările continuă până în ziua de astăzi, Mama noastră cerească mijlocind în favoarea celor care-i cer ajutorul sub numele de Fecioara din Loreto.
Dulci au fost zilele petrecute în casa natală alături de Sfântul Iosif şi Isus. Viaţa lor în coliba de lut era plină de sărăcie, faimoasă prin smerenie şi rezonând de linişte. “Viaţa ei, atât la Nazaret, cât şi mai târziu, trebuie să fi fost una foarte obişnuită”, spunea Sfânta Tereza, Mica Floare a lui Isus, care a vizitat Sfânta Casă. “Ea ar trebui să ne fie înfăţişată ca o făptură ce poate fi imitată, care a trăit o viaţă de virtute ascunsă şi care a trăit prin credinţă, ca noi...”. Fecioară din Loreto, roagă-te pentru noi!
(Catholicism.org)
