Sfântul Nicolae, sărbătorit astăzi

Sfântul Nicolae, sărbătorit astăzi
Sfântul Mare Ierarh Nicolae, unul din cei mai cunoscuţi şi populari Sfinţi ai creştinătăţii, este sărbătorit astăzi de creştinii ortodocşi, dar şi de cei romano-catolici şi greco-catolici.
Sfântul Nicolae este patron religios al Greciei şi Rusiei şi al multor oraşe din Occident, multe familii avându-l de asemenea ca Sfânt Ocrotitor al lor

Foarte multe minuni ale Sfântului Nicolae, din timpul vieţii sale pământeşti, dar şi după trecerea sa la cele veşnice, sunt cunoscute astăzi de credincioşi. Tradiţia perpetuată de a oferi daruri de Moş Nicolae, în ajunul sărbătorii Sfântului Nicolae, îşi are corespondent în ajutorul oferit de Sfânt unui tată cu două fiice, săraci, cărora le- a strecurat pe fereastră, fără să fie observat, câteva pungi de galbeni.

Sfântul Nicolae s-a născut în a doua jumătate a secolului III, în oraşul Patara din Asia Mică. A dus o viaţă deosebită iar Dumnezeu l-a ales drept episcop, calitate în care a participat la primul Sinod Ecumenic, de la Niceea, din anul 325. Sfântul a trecut la Domnul în anul 340, iar, pentru a nu ajunge în mâinile musulmanilor, în anul 1087 moaştele sale au fost mutate din Mira Lichiei în oraşul Bari, unde pot fi venerate şi astăzi.

Peste 800.000 de români poartă numele Sfântului Nicolae.

Comenteaza