Show rock cu Alternosfera pe Hasdeu 69

Show rock cu Alternosfera pe Hasdeu 69

 Trupele Alternosfera şi Todo au încheiat în forţă festivalul “Basarabia 2010”. Concertele, care au avut loc duminică seara la Club Ring din complexul Hasdeu, au adunat fani de toate felurile aciuaţi la Cluj şi s-au întins până după miezul nopţii.

 

Clubul de pe strada Hasdeu 69 a început să se umple încă de la ora 22.00 cu un public divers, de la studente în ţinută de discotecă până la rockeri înrăiţi. Biletul a costat 15 lei, destul de mult pentru un student, ţinând cont că şi lista de preţuri de la bar era destul de piperată. Lăcaşul de distracţie a trebuit să fie adaptat unui asemenea eveniment: cuştile pentru dansatoare au fost blocate la etaj, iar DJ-ul clubului s-a rezumat doar la pornirea instalaţiei de “fumuri”. Cu toate acestea, monitoarele cu dansatoare în ţinută sumară, decorurile şi fotoliile roşii aminteau de profilul “instituţiei”.

 

Trupele de pe afiş s-au prezentat la o înălţime suprinzătoare în privinţa sonorizării, fiind înzestrate cu un pupitru de sunet performant, iar instrumentele au sunat impecabil. Todo a încălzit atmosfera prin solouri de chitară şi mai puţin prin aportul celor doi vocalişti, care au venit îmbrăcaţi mai degrabă în ţinute de stradă decât de concert.

 

După o pauză de probe de sunet şi de filmări TV, care a durat peste o jumătate de oră, timp în care invitaţii s-au lăsat antrenaţi în ritmuri de Rammstein, Guano Apes, Bon Jovi sau Şuie Paparude, a venit şi rândul headliner-ilor de la Alternosfera.

 

 Cei care au dat atmosfera “incendiară” din Janis la Stuf pe festivalul din Ring n-au avut ce regreta. Trupa moldoveană a cântat piese de pe albumele “Oraşul 511”, “Visători cu plumb în ochi” sau “Flori din Groapa marianelor”, inclusiv hituri precum “Wamintirile”, “Shadow” sau “Flori de mai”.

 

 Pe rând, vocalistul Marcel Bostan şi unul dintre chitarişti au avut grijă de partea de clape şi s-au descurcat onorabil. Nu au lipsit nici atacurile voalate ale celor de la Anternosfera la adresa unor exponenţi “mai comerciali” ai muzicii de dincolo de Prut. Dacă la început publicul era mai circumspect, entuzismul

s-a amplificat progresiv la ceas de noapte.

 

Comenteaza