Simboluri ale rezistenţei greco-catolice - Episcopul auxiliar Iuliu Hirţea (1914-1978)

“Isus a avut doisprezece Apostoli, dar unul dintre ei a trădat. Biserica Greco-Catolică din România a avut doisprezece Episcopi, dar nu a trădat niciunul”.

Papa Pius al XII-lea

 

Fiu al unui muncitor de la Căile Ferate, viitorul Episcop auxiliar de Oradea, Iuliu Hirţea, s-a născut în anul 1914, în localitatea Vinţere, judeţul Bihor.

 

Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar studiile medii, la Liceul “Samuil Vulcan” din Beiuş, pe care l-a absolvit în anul 1931, când a promovat cu succes examenul de bacalaureat. De altfel, în tot cursul liceului, s-a clasat în fruntea colegilor săi. Primit în acelaşi an în clerul tânăr al Eparhiei de Oradea, după un an de studii la Academia de Teologie Română Unită din localitate, profesorii l-au recomandat Episcopului Valeriu Traian Frenţiu pentru a fi trimis la studii teologice superioare. Ajuns în Cetatea Eternă, după ce a promovat doctoratul în Teologie cu calificativul suprem “summa cum laude”, a mai zăbovit la Roma pentru aprofundarea studiilor biblice, urmând în acest scop cursurile Institutului Biblic. A revenit în ţară tocmai când Dictatul de la Viena, din 30 august 1940, despărţea în două Eparhia de Oradea, aşa că, în loc să ocupe o catedră la Academia de Teologie, a fost nevoit să se oprească la Beiuş, în calitate de secretar episcopal al lui Valeriu Traian Frenţiu, Episcop eparhial, care a fost silit de horthyşti să-şi stabilească reşedinţa la Beiuş.

 

Cât timp a petrecut la Beiuş, s-a distins printr-o deosebită activitate culturală, educativă şi religioasă, desfăşurată cu deosebire în mijlocul tinerimii, devenind foarte curând cunoscut şi apreciat. “Posesor al unui bogat bagaj de cunoştinţe din toate domeniile, folosind în expunerea ideilor un limbaj atrăgător, a ajuns în curând să fie solicitat de diferite societăţi culturale şi religioase pentru a ţine în cadrul lor conferinţe şi exerciţii spirituale. Avea o putere deosebită de a atrage în jurul său lumea şi a o captiva prin modul în care expunea lucrurile” [Pr. Vasile Andercău, încrestări - Din răbojul vremii, în “Ardealul”, Satu Mare, an. I, nr. 16, 9 octombrie 1990, p. 2].

 

în anul 1945, imediat după trecerea frontului şi alungarea horthyştilor, pr. Iuliu Hirţea a fost adus la Oradea şi numit director spiritual al Academiei de Teologie şi, concomitent, profesor titular la catedra de Ascetică şi Mistică şi la Limba Ebraică, precum şi suplinitor al catedrei de Teologie Dogmatică, titularul fiind ridicat de horthyştii în retragere şi internat în lagărul de la Szolnok. “Cursurile lui au fost urmărite cu multă atenţie şi plăcere de toţi, căci expunerea era nu numai frumoasă, dar şi foarte clară şi, deci, cele predate, uşor de reţinut” [Ibidem].

 

Activitatea desfăşurată de pr. profesor Iuliu Hirţea, atât în cadrul Academiei de Teologie, cât şi în afara ei, a atras atenţia autorităţilor comuniste represive, care, după o conferinţă publică ţinută cu ocazia Duminicii Misionare, l-au arestat şi l-au ţinut închis 15 luni, fără a fi judecat şi condamnat. A fost eliberat abia la începutul lunii februarie 1949, după ce Biserica Română Unită fusese deja trecută în ilegalitate prin decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948.

 

Ieşit din închisoare, i s-a adus la cunoştinţă dispoziţia lăsată de Episcopul Valeriu Traian Frenţiu înainte de a fi arestat, ca pr. Iuliu Hirţea să fie consacrat Episcop auxiliar, să administreze şi să conducă Eparhia în lipsa lui. Din supunere a acceptat, deşi episcopatul îi întrerupea munca de câţiva ani şi visul de a da Bisericii Greco-Catolice o ediţie integrală, critică, a Sfintei Scripturi, valorificând astfel cursurile de specializare postuniversitare urmate la Institutul Biblic din Roma. A fost consacrat Episcop la 28 iulie 1949, în plină clandestinitate. Ocupându-se de administrarea Eparhiei şi desfăşurând un apostolat curajos printre credincioşi, pentru ajutorarea preoţilor cu familii grele, numeroase, ameninţaţi cu apostazia, a fost din nou arestat şi condamnat, în 6 iulie 1953, la ani grei de temniţă şi purtat dintr-o închisoare în alta până în anul 1964, când a fost pus în libertate în baza decretului de graţiere generală a deţinuţilor politici.

 

Revenit la Oradea, cu sănătatea şubrezită de anchetele Securităţii şi chinuitoarele barbarii născocite de teroarea comunistă pentru lichidarea rezistenţei greco-catolice, precum şi marcat de efortul pentru reluarea şi exercitarea în clandestinitate a jurisdicţiei episcopale, s-a stins din viaţă la 28 iulie 1978, amintirea lui fiind consemnată pe crucea de la căpătâi, aşezată de supravieţuitorii care l-au stimat şi iubit, prin inscripţia: “Iuliu Hirţea, episcop, 1914-1978”.

 

Alexandru PINTELEI