Soprana Natalia Kovalova, surpriza lui Jose Carreras pentru clujeni

Soprana Natalia Kovalova, surpriza lui Jose Carreras pentru clujeni
Cu o săptămână înainte de concertul programat pentru data de 29 noiembrie la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, faimosul tenor Jose Carreras dezvăluie cine este invitata sa specială.

Surpriza serii este soprana Natalia Kovalova, care l-a însoţit pe tenor şi în concertul pe care acesta l-a susţinut în 2012 la Bucureşti. Cei doi vor fi acompaniaţi de orchestra Filarmonicii de Stat Transilvania, care va fi dirijată de nepotul celebrului tenor, David Gimenez.

Concertul de la Cluj-Napoca va fi, de altfel, o premieră pentru Carreras, acesta fiind primul concert susţinut de artist la Cluj-Napoca. Evenimentul poartă numele „The Very Best of the Legendary Tenor Jose Carreras" şi face parte din turneul mondial al artistului, numit „A Life in Music".

Natalia Kovalova s-a născut în Sarny, regiunea Rivne, din Ucraina. A studiat la Academia Naţională de Muzică Mykola Lysenko Lviv. Şi-a făcut debutul pe scenă în stagiunea 1999-2000, la Opera de Stat din Wroclaw (Polonia), când a jucat rolurile Nanette din opera Falstaff, Mimi din opera "La Boheme" şi Pamina din opera "Flautul fermecat".

În 2001 a început să colaboreze cu opera din Dusseldorf, unde a deţinut roluri principale în multe spectacole, bucurându-se de un mare succes. Roluri precum Desdemona, Pamina, Mimi, Vitellia i-au adus artistei recunoaşterea internaţională a talentului şi vocii sale unice.

Cariera sa a prins aripi odată cu succesul răsunător obţinut după interpretarea rolului Violetta în opera lui Verdi "La Traviata". În decembrie 2003, Natalia Kovalova a debutat cu succes în rolul Donnei Elvira din opera "Don Giovanni" de W. A. Mozart, pe scena Teatrului Regal Monnaie din Bruxelles.

În august 2004 a câştigat „Premiul publicului" în cadrul uneia dintre cele mai prestigioase competiţii de operă, organizată la Los Angeles de către faimosul tenor Placido Domingo. În stagiunea 2005-2006 ea a interpretat rolul Tatianei din opera "Eugene Onegin" şi pe cel al lui Elizabeth din opera "Don Carlos", pe scena operei din Strasbourg.

În vara anului 2006 a susţinut un concert la Palatul Ecaterina din Sankt-Petersburg, împreună cu steaua internaţională a operei, Jose Carreras, care avea mai târziu să o coopteze în aproape toate turneele sale.

Cei ce doresc să îl asculte live pe tenorul cu cea mai frumoasă voce a zilelor noastre îşi pot achiziţiona bilete de la Sala Polivalentă, de la magazinele Flanco, librăriile Librarium, magazinele Domo, Germanos, Vodafone, Orange, Carrefour, Cora, Iulius Mall. Cei ce doresc să comande biletele online o pot face de pe BILETOO.ro, BLT.ro, BILET.ro, BILETE.ro, MYTICKET.ro sau EVENTIM.ro.

Comenteaza