Spectacol de teatru pe lacul din Salina Turda. Regizorul duce spectatorii cu autocarul

Spectacol de teatru pe lacul din Salina Turda. Regizorul duce spectatorii cu autocarul
Piesa „Iona" s-a născut în urma întâlnirii dintre textul celebrului scriitor Marin Sorescu şi un spaţiu inedit, lacul de sare, din adâncul Salinei Turda.

Producţia Teatrului Sala Mică în parteneriat cu Salina Turda este un proiect cultural inedit şi a avut ca obiectiv principal crearea unei forme estetice cu un mesaj puternic, în contextul cultural clujean, prin explorarea şi exploatarea unui spaţiu turistic, care devine un cadru perfect pentru un text excepţional al darmaturgiei româneşti, susţine regizorul Mihaela Panainte.

Aceasta a devenit cunoscută în spaţiul teatral, atât ca animator al Teatrului Sala Mică, cât şi pentru montarea sa "Scaunele", de Eugen Ionesco, jucată la Fabrica de Scaune Antares. Regizoarea a montat, de curând, o altă piesă ionesciană, "Noul locatar", la Teatrul Municipal Baia Mare. Protagonist e Florin Vidamski, care a studiat actoria la Cluj şi a jucat în teatrele din Cluj, Târgu-Mureş şi Sfântu Gheorghe, unde din 2007 până în 2009 a fost directorul teatrului.

A lucrat ca profesor în Germania (Burghausen) la Academia Athanor, condusă de reputatul regizor David Esrig, urmând să-şi susţină anul acesta teza de doctorat "Drumul spre spectacol prin Metoda David Esrig" la UNATC Bucureşti. A jucat în câteva spectacole antologice regizate de Radu Afrim, între care "Trei surori".

Spectacolele vor avea loc în 29 şi 30 martie, la orele 18:00, iar biletele costă 40 de lei. Studenţii şi elevii intră la spectacol plătind doar jumătate din bilet. Organizatorii pun autocare la dispoziţia spectatorilor (Cluj - Salina Turda şi retur), iar costul transportului este de 14 lei.

Autocarul va pleca la 17:30 de la Teatrul Naţional Cluj-Napoca, de la intrarea actorilor.

 

Etichete
Comenteaza