Spectacolele în aer liber ale Operei din Cluj se amână. Rămâne în program un eveniment la Biserica Reformată

Spectacolele în aer liber ale Operei din Cluj  se amână. Rămâne în program un eveniment la Biserica Reformată

Proiectat inițial pentru perioada 5 – 10 iunie 2018, proiectul va fi reprogramat la o dată anunțată ulterior.

Astfel, evenimentele lirice intenționate să aibă loc în sala de spectacole a teatrului liric clujean și pe scena alternativă a Pieței Unirii Cluj-Napoca: spectacolele de operă ”Indiile Galante” de Jean-Philippe Rameau - susținut de Opera Națională Română Iași (6 iunie 2018), ”Macbeth” deGiuseppe Verdi - realizat de Teatrul Național de Operă și Balet ”Maria Bieșu” Chișinău (7 iunie 2018), spectacolul de operetă ”Lăsați-mă să cânt” de Gherase Dendrino - prezentat de Opera Națională Română din Cluj-Napoca (8 iunie 2018), precum și spectacolele de operă ”La Traviata” de G. Verdi prezentat de Opera Națională Română Timișoara (9 iunie 2018) și ”Turandot” de Giacomo Puccini susținut de Opera Națională Română din Cluj-Napoca, alături de Corul Operei Naționale Române Timișoara (10 iunie 2018), vor fi replanificate și anunțate publicului la o dată ulterioară.

Evenimentul anunțat pentru deschiderea Festivalului Operelor Naționale Opera Aperta 2018, ”Petite Messe Solennelle” de Gioachino Rossini, rămâne valabil, urmând să fie pus în scenă marți, 5 iunie 2018, ora 20:00, la Biserica Reformată Cluj-Napoca.

Primăria Cluj-Napoca a alocat finanţări nerambursabile de la bugetul locale pentru cele două evenimente. Asociația Culturală „Opera 2 You" a cerut pentru Opera Aperta - 1.290.000 lei, însă a primit doar 400.000 lei, iar pentru La Operă - 379.000, primind însă 60.000 lei.

Comenteaza