Spectacolul "Gaiţele", de Ziua Europeană a Solidarităţii între Generaţii, la Turda

Spectacolul
Premiera spectacolului "Gaiţele", de Alexandru Kiriţescu, ragia Cornel Miron, va fi prezentată luni, de la ora 19, la Teatrul Municipal Turda, în cadrul atelierului de teatru "Ion Raţiu". În reprezentaţie evoluează şi beneficiari ai Centrului de zi şi Centrului de ingrijiri la domiciliu pentru vârstnici Turda.

"<Gaiţele> este considerat unul dintre cele mai valoroase spectacole ale dramaturgiei contemporane româneşti, Alexandru Kiriţescu descriind-o drept o satiră socială "în care m-am străduit, cu adevăr şi mânie, să demasc lumea putredă ce mi se dezvăluise în toată hâda ei goliciune", au menţionat reprezentanţii organizatorilor, Centrul pentru Democraţie Raţiu Turda.

Din distribuţia spectacolului fac parte Rodica Stoianovici, Anca Bal, Maria Raţiu, Nicoleta Meşter, Mircea Podar, Oana Miron, Carmen Indreica, Ştefana Dragoş, Cătălin Man, Iulia Sima, respectiv Daniel Oltean.

"Spectacolul este prezentat cu ocazia Zilei Europene a Solidarităţii între Generaţii, din distribuţia piesei fac parte şi beneficiari ai Centrului de zi şi Centrului de îngrijiri la domiciliu pentru vârstnici Turda", au mai arătat organizatorii evenimentului.

Biletele variază între 12 lei - 5 lei, în funcţie de locul din sală şi se găsesc la Centrul Raţiu pentru Democraţie, Turda, de pe Bulevradul 1 Decembrie 1918, nr.1, respectiv cu o jumătate de oră înainte de spectacol, la Teatrul Municipal Turda.

 

 

Comenteaza