Deşi în ultimii ani ai dictaturii comuniste persecutarea Bisericii Române Unită cu Roma se transformase în toleranţă, nemaifiind urmărite ca înainte serviciile religioase clandestine, totuşi, oficial, cultul greco-catolic era menţinut în continuare în ilegalitate. Locuinţele preoţilor greco-catolici, în care se oficia zilnic Sfânta Liturghie, au ajuns adevărate capele în care mulţimi de credincioşi, de ordinul zecilor, uneori chiar şi al sutelor, şi-au găsit hrana sufletească, îndeosebi la oraşe. Aproape toţi participanţii se mărturiseau şi împărtăşeau.
în aceste capele de circumstanţă, singurele noastre “biserici”, mai aveau loc botezuri şi cununii şi, din când în când, hirotoniri de preoţi. înmormântările în cimitirele publice nu mai întâmpinau nicio restricţie. Cuvântările preoţilor greco-catolici, cu deosebire la înmormântări, unde mulţimile erau întotdeauna prezente, erau strigăte revendicative pentru a i se reda Bisericii lui Inochentie Micu-Klein dreptul la existenţă legală. Nu acelaşi lucru s-a petrecut la sate, precum nici acolo unde Biserica Ortodoxă pusese mâna pe cimitirele greco-catolice. înhumarea în aceste cimitire a decedaţilor Bisericii Unite, dacă slujba înmormântării nu era oficiată de către preotul ortodox, era interzisă. Sunt notorii cazurile de la Năsăud şi Bixad, ca şi din alte atâtea localităţi [1]. Păreau a fi ultimele zvârcoliri ale răpitorilor din 1948 îndreptate împotriva “uniaţilor”, întrucât reclamaţiile lor adresate autorităţilor nu mai erau luate în considerare.
Prăbuşirea regimului ceauşist, în 22 decembrie 1989, a adus mari speranţe şi în sufletele credincioşilor greco-catolici. De altfel, primele măsuri luate de către autorităţile Frontului Salvării Naţionale faţă de Biserica Română Unită păreau o confirmare a speranţelor lor. Astfel, la 31 decembrie 1989 s-a emis o lege al cărui unic articol anula 21 de legi emise în timpul regimului comunist, printre care, la poziţia 20, figura şi Decretul nr. 358 din 1 decembrie 1948, care scotea în afara legii Biserica Greco-Catolică.
La data anulării decretului, conducerea Bisericii Române Unită cu Roma era următoarea:
1. Dr. Alexandru Todea, Episcop titular de Cezaropolis, desemnat la 14 martie 1986 ca Mitropolit de către Conferinţa Episcopilor şi Ordinarilor greco-catolici, deţinător al puterii ordinare de jurisdicţie în Arhiepiscopia de Alba Iulia şi Făgăraş, cu Vicariatul Bucureştiului, şi în Eparhia de Cluj-Gherla. Vicar general episcopal la Cluj, pr. prof. Tertulian Langa.
2. Dr. Ioan Chertes, Episcop titular de Cantano, hirotonit pentru Eparhia de Cluj-Gherla, retras din motive de sănătate la Năsăud.
3. Ioan Ploscaru, Episcop titular de Trapezopolis, deţinător al puterii ordinare în Eparhia de Lugoj.
4. Preot-profesor Vasile Hossu, Ordinarius al Eparhiei de Oradea.
5. Preot Lucian Mureşan, Ordinarius al Eparhiei de Maramureş.
6. Preot dr. Augustin Ciungan, Vicar pentru Vechiul Regat, cu reşedinţa la Bucureşti.
Aceştia erau Păstorii chemaţi să ducă o luptă aprigă pentru redobândirea drepturilor Bisericii Greco-Catolice, pe de o parte cu autorităţile Frontului Salvării Naţionale, prea puţin interesate de rezolvarea problemei în spirit de justiţie, iar pe de altă parte cu gruparea cea mai închistată a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Române, care, deşi uşor timorată de aerul de libertate de după 22 decembrie 1989, nu era dispusă să renunţe la “cadoul” făcut de comunişti în 1948.
în urma investigaţiilor întreprinse în ţară de către trimişii Sfântului Scaun Apostolic, a Nunţiului cu sarcini speciale, Francisco Colassuonno, a Arhiepiscopului Guido del Mestre, fost secretar al Nunţiaturii Apostolice de la Bucureşti înainte de 1950, şi John Bukovsky, devenit Nunţiu Apostolic în România, Papa Ioan Paul al II-lea a stabilit şi definitivat, la 14 martie 1990, ierarhia Bisericii Catolice din România, atât de rit latin cât şi de rit bizantin, greco-catolic [2].
Conform deciziei Sfântului Scaun, aceasta era noua ierarhie a Bisericii Greco-Catolice:
1. Dr. Alexandru Todea, consacrat clandestin la 19 noiembrie 1950, a fost numit Arhiepiscop de Alba Iulia şi Făgăraş şi confirmat Mitropolit al Bisericii Române Unită cu Roma, Greco-Catolică.
2. Ioan Ploscaru, consacrat clandestin la 30 noiembrie 1948, a fost numit Episcop de Lugoj.
3. Vasile Hossu, hirotonit preot, clandestin, la 4 februarie 1949, a fost numit Episcop de Oradea.
4. Lucian Mureşan, hirotonit preot, clandestin, la 19 decembrie 1964, a fost numit Episcop de Maramureş, cu reşedinţa la Baia Mare.
5. George Guţiu, hirotonit preot, clandestin, la 8 decembrie 1948, Vicar general al Arhiepiscopiei de Alba Iulia şi Făgăraş, a fost numit Episcop de Cluj-Gherla.
6. Dr. Ioan Chertes, consacrat clandestin în noaptea de Crăciun a anului 1949 la Mănăstirea Căldăruşani, retras din motive de sănătate la Năsăud, a fost distins de Sfântul Părinte, în semn de stimă, cu titlul de Arhiepiscop.
Nu a fost completat cu ierarh Vicariatul pentru Vechiului Regat, cu reşedinţa la Bucureşti, onorat până în 1948 de către Episcopul martir dr. Vasile Aftenie.
Au urmat, mai târziu, de-a lungul anului 1990, ceremoniile de consacrare a Episcopilor, însă sub “catedrala” cerului, cele de drept – cu excepţia remarcabilă de la Lugoj – nefiind retrocedate. Astfel, la 27 mai 1990, în cadrul unei Liturghii arhiereşti celebrată sub cerul liber în municipiul Baia Mare, au fost consacraţi întru episcopat Vasile Hossu, pentru Eparhia de Oradea, şi Lucian Mureşan, pentru cea de Maramureş. Apoi, la 17 iunie 1990, la Liturghia celebrată pe stadionul municipal din Cluj-Napoca, a fost consacrat Episcop George Guţiu, pentru Eparhia de Cluj-Gherla. Consacrările, atât la Baia Mare, cât şi la Cluj-Napoca, au fost oficiate prin punerea mâinilor Mitropolitului Alexandru Todea. în toamnă, la 7 octombrie 1990, urma să aibă loc la Blaj instalarea Arhiepiscopului Alexandru Todea. în lipsa accesului în catedrala mitropolitană, Sfânta Liturghie prilejuită de instalare şi toate festivităţile cerute de această ocazie aveau să fie ţinute pe vestita Câmpie a Libertăţii. Pentru toţi greco-catolicii, momente unice de entuziasm, bucurie, speranţă în izbânda până la capăt a dreptăţii.
Astăzi, cu excepţia Preafericitului Lucian Mureşan şi a înalt Preasfinţitului George Guţiu, Arhiepiscop ad personam (născut la 30 martie 1924), ceilalţi Păstori ai reînvierii noastre au trecut în Gloria Tatălui. Să le cerem ocrotirea şi, fiecare dintre noi, la locul rânduit de Providenţă, să punem în continuare câte o piatră la zidirea începută de ei, cu multă încredere şi sacrificiu, acum 20 de ani.
Bibliografie:
1. Silvestru Augustin Prunduş, Clemente Plaian, Catolicism şi ortodoxie românească, Edit. “Viaţa Creştină”, Cluj-Napoca, 1994, pag. 173.
2. Viaţa Creştină, serie nouă, an I, nr. 5, aprilie 1990, pag.1.
(Alexandru PINTELEI)
