Start, UNTOLD 2020! Festivalul clujean se mută online. VEZI programul pe zile

Start, UNTOLD 2020! Festivalul clujean se mută online. VEZI programul pe zile
Untold 2019: Day one | Foto: Untold

Joi, 30 iulie, ar fi trebuit să înceapă cea de-a 6-a ediție a festivalului Untold. Din cauza pandemiei de COVID-19, spectacolul a fost mutat în mediul online, iar organizatorii le propun fanilor un festival virtual de 4 zile.

Magia Untold continuă și anul acesta, însă în condiții de siguranță. Organizatorii celui mai mare festival de muzică electronică din România, le vor oferi fanilor momente inedite, chiar dacă doar în mediul online, prin reunirea cu cei mai buni artiști care au urcat în ultimii cinci ani pe scena principală a festivalului.

În acest an, cele 4 nopți pline de magie se vor petrece în mediul virtual, unde fanii vor simti din nou spiritul de festival și vor putea dansa împreună pe vibrația speranței, a prieteniei și a dragostei.

În zilele în care la Cluj-Napoca trebuia să se desfășoare unul dintre cele mai mari festivaluri din Europa, UNTOLD, organizatorii le aduc în premieră fanilor show-uri ale unor artiști care au fost prezenți pe scena principală a festivalului, însă care n-au fost transmise până acum.

Show-ul lui Armin van Buuren din anul 2015, de la prima ediție a festivalului, sau al lui Hardwell, din anul 2017, chiar înainte să se retragă, sunt doar câteva dintre suprizele pregătite pentru fanii festivalului UNTOLD.  Astfel, primul show făcut de Armin Van Buuren la UNTOLD, în 2015, va fi difuzat lumii întregi pentru prima oară în istoria festivalului, iar cei care nu au fost prezenți atunci la magia DJ-ului și producătorului olandez, se pot bucura acum de el.

Armin van Buuren a generat cele mai intense emoții în mainstage-ul festivalului UNTOLD, fie că vorbim de set-urile epice de peste 7 ore ori despre show-ul World Exclusive, realizat cu ocazia ediției aniversare a unuia dintre cele mai mari festivaluri din lume, UNTOLD.  Artistul are o relație specială cu publicul din România, după cum a declarat de nenumărate ori.

Hardwell, DJ-ul olandez care a generat emoție în întreaga lume muzicală atunci când a anunțat, în septembrie 2018, că se retrage din circuitul mondial de festival, a făcut un show spectaculos în România, la UNTOLD, cu o vară înainte de acest anunț. Setul lui Hardwell din 2017, de pe Cluj Arena, va produce, cu siguranță, valuri de bucurie când va fi prezentat pentru prima dată în lume.

Show-urile artiștilor care au concertat pe scena principală de pe Cluj Arena, la cele 5 ediții de până acum, vor fi transmise pe canalul de Youtube al festivalului.

Programul integral al UNTOLD 2020

JOI:

18:00 Subcarpați 2018

19:30 Tinie Tempah 2019

20:15 Will Sparks 2018

21:00 W&W 2019

22:30 Fedde le Grand 2019

00:20 Timmy Trumpet 2019

01:40 Afrojack 2018

VINERI:

18:00 Kungs 2019

19:30 Ofenbach 2019

20:30 Parov Stelar 2016

21:30 Faithless 2016

22:40 John Newman 2015

23:45 Hardwell 2017

00:45 Dannic 2017

01:55 Sunnery James & Ryan Marciano 2017

SÂMBĂTĂ: EXCLUSIVE YOUTUBE LIVESTREAM. THE CIRCLE OF MAGIC

Unul dintre cei mai mari DJ-i ai lumii, un invitat surpriză, pregătește un show în premieră pentru UNTOLD, difuzat sâmbătă, 1 august, începând cu ora 21:00 pe canalul de YouTube al festivalului. Acesta va fi disponibil doar pentru cei care se înregistrează pe untold.com. Toți cei care se află în posesia unui abonament Anytime vor primi automat link-ul de acces la acest stream privat. Cei care se înscriu vor primi apoi acces la un livestream privat, pe care îl vor putea viziona la ei acasă. 

DUMINICĂ:

18:00 Tove Lo 2019

18:50 Galantis 2016

 20:00  Scooter 2016

 21:00 Tujamo 2019

 22:50 Don Diablo 2019

 00:20 Armin van Buuren 2015             

 

Comenteaza