START, UNTOLD 2021: sunt aşteptate peste 300.000 de persoane

START, UNTOLD 2021: sunt aşteptate peste 300.000 de persoane

Aproximativ 300.000 de persoane sunt aşteptate să intre, începând de joi, pe porţile Festivalului UNTOLD, cumulat în cele patru zile de desfăşurare.

Organizatorii au anunţat că în fiecare zi sunt aşteptate câte 70.000-75.000 de persoane din peste 100 de ţări.

"Participă persoane din peste 100 de ţări. Anul acesta avem o limită de 75.000 de persoane zilnic impusă de autorităţi. În 2019 am avut circa 100.000 de persoane zilnic. Deci, în anul acesta va fi 70-75% din participarea de la ediţia precedentă", a declarat managerul UNTOLD, Bogdan Buta.

Pentru buna desfăşurare a festivalului, organizatorii solicită, în premieră în România, certificatul digital european COVID-19 sau testarea rapidă antigen pentru toţi participanţii, care vor fi supravegheaţi de aproximativ 1.000 de jandarmi şi poliţişti.

"Pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a festivalului UNTOLD2021, efective din cadrul grupărilor de jandarmi mobile Cluj-Napoca şi Târgu Mureş, împreună cu celelalte instituţii MAI sau cu atribuţii în domeniu, vor acţiona în sistem integrat pentru asigurarea ordinii publice pe timpul evenimentului cultural-artistic. Zilnic, aproape 1.000 de jandarmi şi poliţişti, pompieri, medici, voluntari SMURD, peste 600 de agenţi ai firmei de pază şi 75 de poliţişti locali vor fi implicaţi în asigurarea siguranţei şi protecţiei participanţilor şi acordarea asistenţei medicale de primă urgenţă", se arată într-un comunicat al Grupării de Jandarmi Mobile din Cluj-Napoca.

Cei aproximativ 400 de jandarmi participanţi la misiune, cu câini de serviciu şi mijloace tehnice din dotare, vor acţiona zilnic în scop preventiv şi descurajator, având elemente de dispozitiv în tot perimetrul festivalului, prin posturi, patrule şi rezerve de intervenţie antiteroriste, precum şi pentru restabilirea ordinii publice la nevoie, pentru supravegherea accesului, verificarea respectării regulilor de comportament şi a măsurilor de protecţie sanitară specifice, precum şi gestionarea operativă a oricăror fapte antisociale constatate.

De asemenea, zilnic vor acţiona peste 350 de poliţişti de ordine publică, rutieră, acţiuni speciale, investigaţii criminale, criminalişti, precum şi din cadrul altor structuri, pentru prevenirea incidentelor şi luarea măsurilor care se impun. În plus, potrivit sursei citate, în fiecare zi a festivalului, peste 130 de salvatori ISU şi ai UPU-SMURD vor fi în măsură să intervină în caz de nevoie.

Participanţii la Festivalul UNTOLD pot dona pentru proiectul "Spitale publice din bani privaţi", iniţiat de actorul Codin Maticiuc şi de Fundaţia Metropolis, şi au avut ocazia să doneze sânge pentru bilete de intrare la festival.

La ediţia din acest an sunt aşteptaţi să concerteze, printre alţii, David Guetta, Martin Garrix, Dimitri Vegas & Like Mike, The Script, Parov Stelar, Tyga, Sam Feldt, dar şi naistul Gheorghe Zamfir.

UNTOLD are loc în perioada 9-12 septembrie.

Comenteaza