De pe pereţii scorojiţi cade tencuiala, iar în timpul unui concert Phoenix a căzut chiar o bucată de tavan. Nu este exclus ca acest fenomen să se repete la concertul trepei Iris din 31 ianuarie, programat în cadrul turneului Iris Aeterna.
Lucrările de restaurare a interiorului se ridică la suma de 3 milioane de euro, în timp ce cele de exterior au costat jumătate. Lucrările au fost executate de firma Romconstruct SA Bucureşti. Informaţia stopării lucrărilor la TNC a fost făcută publică de directorul Ion Vartic la un post local de televiziune. Vartic nu a putut fi contactat ieri pentru a putea să îşi precizeze punctul de vedere, având telefonul mobil închis.
Pe de altă parte, situaţia centralei termice a fost rezolvată până în primăvară. Ea funcţionează cu autorizaţie ISCIR şi este atent supravegheată.
MCC dă bani
29 de aşezăminte culturale, din 20 de judeţe, au fost finanţate cu o sumă de 13,8 milioane de lei de MCC şi au ca termen de finalizare 15 decembrie, a anunţat în 7 decembrie ministrul Culturii şi Cultelor, Adrian Iorgulescu, într-o conferinţă de presă. Fondurile se acordă în cadrul Programului prioritar naţional pentru finalizarea lucrărilor de construcţie a aşezămintelor culturale de drept public, din mediul rural şi mic urban. Potrivit MCC, cele 29 de aşezăminte culturale se aflau la data alocării fondurilor într-un stadiu de finalizare de circa 75%.
“în total vor fi finalizate lucrările la circa 90 de astfel de aşezăminte culturale, pentru care au fost depuse cereri. După 15 decembrie, mai sunt două termene de finalizare, 1 martie şi 1 iunie 2008”, a spus Iorgulescu. Obiectivele finanţate sunt din judeţele Alba, Argeş, Bacău, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Cluj, Caraş Severin, Covasna, Giurgiu, Harghita, Hunedoara, Mureş, Maramureş, Prahova, Satu-Mare, Suceava, Sălaj, Vaslui şi Vâlcea.
“O altă componentă a programului se derulează prin Ministerul Dezvoltării şi Lucrărilor Publice. Este vorba despre aşezăminte culturale care se construiesc de la zero. Am dat Ministerului Dezvoltării să se ocupe cu acest tip de program pentru că au logistica necesară. Un număr de 413 proiecte au fost înaintate la noi spre dezbatere. Va demara de la 1 ianuarie construcţia propriu-zisă”, a spus Iorgulescu.
în acest sens vor fi construite aşezăminte culturale, prin trei proiecte-pilot, concepute în funcţie de populaţia din unităţile administrativ-teritoriale în care vor fi amplasate. Cea de-a treia dimensiune a programului o reprezintă căminele culturale care trebuie reabilitate, potrivit ministrului Culturii existând în prezent circa 2.000 de solicitări în acest sens, din cele 3.200 de asemenea edificii distruse în ţară.
Toate aşezămintele culturale vor fi dotate cu săli multifuncţionale, cu anexe, cu lumini, cu scene, pentru a da posibilitatea unor “desfăşurări culturale de amploare”. “Din calculele noastră, estimăm că probabil o sumă de 350-400 de milioane de euro va însemna acoperirea financiară a acestui program”, a mai spus Iorgulescu.