SUPLIMENT Ambasadorul Israelului la Vatican:nu se poate nega ajutorul Sfântului Scaun în salvarea evreilor
- Scris de Ziua de Cluj
- 29 Iul 2011, 00:15
- Cultură
- Ascultă știrea

Declaraţia a fost făcută recent, când i-a conferit postum titlul de Drept între Neamuri părintelui Gaetano Piccinini, preot din Ordinul Fiilor Providenţei Divine.
"Ar fi o eroare să spunem că Biserica Catolică, Vaticanul sau Papa însuşi s-ar fi opus activităţilor de salvare a evreilor", a afirmat Lewy. "Cu siguranţă, e chiar contrariul: au acordat mereu ajutorul pe care au putut să-l dea". Ambasadorul a amintit că Vaticanul nu a putut să prevină plecarea unui tren cu evrei în lagărele de exterminare după un raid nazist desfăşurat în 16-18 octombrie 1943. Aceasta a contribuit "la întărirea dorinţei Vaticanului de a-şi oferi spaţiul pentru refugiaţii evrei". "Trebuie să recunoaştem că trenul care a plecat în 18 octombrie 1943 a fost singurul convoi pe care au reuşit naziştii să-l formeze din Roma pentru Auschwitz", a spus Lewy. După 1943, a continuat el, "mănăstirile şi orfelinatele conduse de ordinele religioase şi-au deschis porţile spre evrei şi avem motive să credem că aceasta s-a întâmplat sub supravegherea autorităţilor din Vatican".
Pr. Piccinini, în fapt, a fost protagonist în acest efort. Folosindu-se de reţeaua de case conduse de ordinul său, a putut să salveze mulţi evrei, inclusiv membri ai familiei care au cerut recunoaşterea sa ca Drept între Neamuri. Lewy a explicat că evreii din Roma "vedeau în persoana Papei un atent protector şi sperau că el îi va salva şi se va evita ce e mai rău". Întrebat dacă aceasta aruncă o lumină diferită asupra figurii Papei Pius al XII-lea, adesea criticat pentru aşa-numită tăcere în faţa atrocităţilor naziste, Lewy a spus că "iudaismul nu este monolitic şi există opinii diferite la nivel istoric". "Ceea ce ştim nu ne permite să spunem că totul a fost în alb sau negru, dar cine neagă că Vaticanul, Papa sau instituţiile catolice au acţionat pentru salvarea evreilor, acela greşeşte". Lewy a vorbit şi despre multaşteptata deschidere a arhivelor Vaticanului legate de anii pontificatului Papei Pius al XII-lea: "Dar nu ne putem aştepta la adevărul complet, deoarece în timpuri atât de dificile, precum cele de atunci, multe lucruri nu puteau fi încredinţate scrisului. În opinia mea, totalitatea adevărului acelor timpuri tragice este ascuns şi va rămâne aşa".