SUPLIMENT Arhiepiscopul emerit Dr. Ioan Chertes -“preot sfânt, potir plin de viaţă divină”(Cardinal Alexandru Todea)

Figură marcantă a istoriei Bisericii Greco-Catolice din perioada de persecuţie, Ioan Chertes s-a născut în urmă cu 100 de ani, la 10 septembrie 1911, în localitatea Sărăţel, judeţul Bistriţa-Năsăud, din părinţii Ioan şi Maria.

A rămas orfan de mic, tatăl său murind în Primul Război Mondial. Şcoala primară a urmat-o în satul natal, iar studiile secundare la Liceul "George Coşbuc" din Năsăud, clasa I, şi la Liceul "Petru Maior" din Gherla, clasele II-VII, unde în iunie 1929 promovează examenul de bacalaureat. Elev excepţional, în tot cursul liceului a fost premiant, fiind în fruntea promoţiei sale. După absolvire a rămas un an ca pedagog la Gherla, la Liceul "Petru Maior", dar urmând, la fără frecvenţă, şi cursurile Facultăţii de Drept de la Universitatea din Cluj. În 1930 a fost primit în clerul tânăr al Eparhiei de Gherla şi trimis de către Episcopul dr. Iuliu Hossu la studii superioare la Roma, la Colegiul Propaganda Fide. La 21 decembrie 1935 a fost hirotonit preot de către Episcopul Polica, vicarul Romei.

După terminarea studiilor, devenit doctor în Filosofie şi Teologie, în anul 1938 revine în ţară şi se stabileşte la Cluj, fiind numit secretar episcopal. Între 1940-1948 a ocupat, concomitent, mai multe funcţii. Astfel, a fost profesor la Academia Teologică Română Unită, la catedrele de Istorie Bisericească şi Drept Canonic (1940-1948), director - începând din 1942 - al Internatului Eparhial Greco-Catolic, transformat în 1945 în Liceul Român Unit "Inochentie Micu Clain", iar un timp a predat şi disciplina Religie la acest liceu.

Cu ocazia Sfintelor Paşti din 1947 a fost numit canonic, iar la 10 octombrie 1948 este promovat provicar general al Eparhiei de Cluj-Gherla. Însă, la 28 octombrie acelaşi an, a fost arestat de către Securitate şi închis la Mănăstirea Neamţ, împreună cu ceilalţi membri ai clerului superior al Bisericii Greco-Catolice. În februarie 1949 internaţii de la Mănăstirea Neamţ, precum şi Episcopii de la Dragoslavele au fost transferaţi cu toţii la Mănăstirea Căldăruşani, lângă Bucureşti, transformată în adevărat lagăr de concentrare. Aici, de Crăciun, în noaptea de 24/25 decembrie 1949, canonicul dr. Ioan Chertes a fost consacrat Episcop auxiliar de Cluj-Gherla, titular de Cantano, de către Episcopul dr. Valeriu Traian Frenţiu, asistat de Episcopii dr. Iuliu Hossu, dr. Alexandru Rusu şi dr. Ioan Bălan. În luna mai 1950 întregul grup de internaţi de la Căldăruşani a fost transferat la Penitenciarul din Sighetu-Marmaţiei, unde Episcopul Chertes rămâne până în aprilie 1955, când este readus la Securitatea din Cluj şi, de acolo, la 30 iulie acelaşi an, eliberat.

După această primă eliberare, intervenită la 6 ani de la arestare şi detenţie în închisoare, fără judecată, s-a stabilit în comuna Chiraleş, judeţul Bistriţa-Năsăud, unde locuia sora sa, Ana, căsătorită cu profesorul Vasile Ţărmure, fost preot până în 1948, reprofilat după ilegalizarea Bisericii Greco-Catolice.

După Liturghia greco-catolică săvârşită la 12 august 1956 în faţa bisericii Piariştilor din Cluj, din iniţiativa preoţilor Vasile Chindriş şi Izidor Ghiurco, urmată de un val de arestări, Ioan Chertes este învinuit de instigare publică şi arestat la 15 august 1956. După o anchetă dură la Securitatea din Cluj, este condamnat de către Tribunalul Militar, prin sentinţa nr. 1202/1957, la 10 ani de temniţă. După condamnare a fost purtat prin cele mai grele închisori şi lagăre de muncă forţată - penitenciarul din Gherla, 3 ani, apoi în Bărăgan şi Deltă: la Stoieneşti, Salcia, Grind-Periprava, din nou adus la Gherla, apoi la Luciu-Giurgeni, Strâmba, iarăşi la Salcia şi, în sfârşit, la Ostrov, de unde, în baza decretului de graţiere nr. 411/1964, este eliberat.

De data aceasta s-a aşezat la Sărăţel, satul natal. Însă, mereu supravegheat şi fără serviciu, în octombrie 1965 s-a mutat la Năsăud, unde între timp se stabilise şi familia surorii sale. Între anii 1965-1972 a lucrat la Întreprinderea de Industrie Locală "Ineul", în calitate de contabil II la secţia materiale. A dus şi aici o viaţă foarte grea, fiind urmărit fără întrerupere atât de către Securitate şi Miliţie, cât şi de către organele de partid. Deşi nu avea în mod oficial domiciliu obligatoriu, comandantul Securităţii locale i-a pus în vedere să nu părăsească oraşul, iar în cazul că ar trebui să plece undeva, să-l anunţe.

S-a pensionat la 30 iunie 1972. Bătrâneţile şi, mai cu seamă, consecinţele terorii anchetelor, ale muncii forţate, regimului de exterminare din închisori şi lagăre, toate acestea i-au zdruncinat sănătatea şi l-au determinat să renunţe la o viaţă activă, cu sarcini de mare răspundere, cum e episcopatul, şi să-şi petreacă ultimii ani ai vieţii retras, rămânând în continuare la Năsăud.

În martie 1990, Papa Ioan Paul al II-lea, reglementând situaţia ierarhiei catolice din România, nu l-a uitat nici pe Episcopul titular de Cantano, dr. Ioan Chertes, ci, deşi retras din activitate, în semn de stimă şi preţuire deosebită pentru suferinţele îndurate şi pentru credinţa dovedită Bisericii Catolice şi Sfântului Scaun Apostolic al Romei, l-a ridicat la demnitatea de Arhiepiscop emerit.

Inima lui, oferită fără rezerve Bisericii Greco-Catolice atât de crud persecutată, a încetat să mai bată la 31 ianuarie 1992. Trupul său a fost depus spre odihnă veşnică în cavoul călugărilor bazilieni din Cimitirul Mănăştur, după o impresionantă slujbă de înmormântare ţinută în Piaţa Libertăţii din Cluj, în prezenţa a mii de credincioşi, avându-i în frunte pe Nunţiul Apostolic John Bukovski şi Cardinalul Alexandru Todea.

Alexandru PINTELEI

Bibliografie: Silvestru A. Prunduş, Clemente Plaianu, Cei 12 Episcopi Martiri ai Bisericii Române Unite cu Roma, Edit. "Viaţa Creştină", Cluj-Napoca 1998. Ioan M. Bota, Istoria Bisericii universale şi a Bisericii româneşti de la origini până în zilele noastre, Edit. "Viaţa Creştină", Cluj-Napoca 2003.