SUPLIMENT Statuia lui Cristos Răscumpărătorul din Rio de Janeiro a împlinit 80 de ani

SUPLIMENT Statuia lui Cristos Răscumpărătorul din Rio de Janeiro a împlinit 80 de ani
Când tinerii se vor întâlni în luna iulie a anului 2013 pentru următoarea Zi Mondială a Tineretului (ZMT), ei vor avea în mijlocul lor un… octogenar, s-ar putea spune. Cristos Răscumpărătorul, statuia de 38 metri şi 699 tone, care priveşte în jos spre Rio de Janeiro din vârful Muntelui Corcovado, a aniversat recent a 80-a sa “zi de naştere”.

Faimoasa statuie a devenit în mod oficial parte a peisajului brazilian în 12 octombrie 1931. Construită de arhitectul Heitor da Silva Costa şi de sculptorul francezo-polonez Paul Landowski, statuia a costat 250.000 de dolari în 1931 (estimaţi la 3 milioane de dolari astăzi), fiind finanţată prin donaţii din partea locuitorilor oraşului.

A fost transportată în bucăţi din Franţa în Brazilia, apoi dusă cu trenul în vârful muntelui pe care se află acum. În afară de ZMT din 2013, Rio de Janeiro va găzdui Campionatul Mondial de Fotbal din 2014 şi Jocurile Olimpice de Vară din 2016. Localnicii şi turiştii din Rio s-au alăturat la celebrările "zilei de naştere" prin concerte şi veghi de rugăciune în cinstea simbolului lor local, considerat, începând din 2007, una dintre cele şapte minuni ale lumii moderne. Şi Episcopul de Rio a participat la celebrări, conducând o ceremonie specială la picioarele statuii. Aici se află o capelă mică, dedicată Fecioarei Apariţiilor, în care încap aproximativ 100 de persoane. Fericitul Papă Ioan Paul al II-lea a binecuvântat oraşul Rio de aici, în 1980, iar Papa Benedict al XVI-lea ar urma să viziteze statuia în 2013. Renovat în anul 2000, amplasamentul este pregătit pentru numărul uriaş de vizitatori care, fără îndoială, vor folosi lifturile şi scările pentru a ajunge în vârf, de unde vor admira una dintre cele mai frumoase panorame pe care un oraş gazdă al ZMT a putut-o oferi vreodată.

 

Comenteaza