Te plictiseşti? Vezi ce poţi face luni 30 ianuarie, în Cluj

Te plictiseşti? Vezi ce poţi face luni 30 ianuarie, în Cluj
Teatru, filme româneşti şi party-uri cu muzică bună: acestea sunt opţiunile pentru clujenii care doresc să iasă diseară în oraş.

De la ora 20, pe scena Teatrului Naţional se joacă piesa "Strigăte şi Şoapte" de Ingmar Bergman, în regia lui Andrei Şerban. Spectacolul prezintă universul a patru femei: Agnes, aflată pe patul de moarte şi surorile sale, Karin şi Maria, şi Anna, servitoarea - strigătele şi şoaptele din titlu aparţin acestor patru femei.

Cinefilii pot opta pentru pelicula "We Bought a Zoo (2011)" ce rulează de la ora 20, la Cinema Florin Piersic sau comedia "Horrible Bosses (2011)", de la ora 22, la Cinema Arta.

Tot de la ora 20, la Cinema Victoria are loc o proiecţie aparte. Este vorba despre pelicula românească "Ilustrate cu flori de câmp (1975)", în regia lui Andrei Blaier avându-i în distribuţie pe Carmen Galin, Draga Olteanu Matei, Eliza Petrăchesc. 

La capitolul party-uri, opţiunile sunt următoarele: "Retro Night Fever" în Obsession, "Friends and Family. Frequent Flyers" în Flying Circus, "Seara fetelor" îm Janis sau "Kiss the party" în After Eight.

Comenteaza