Teatru pentru cinefili

Teatru pentru cinefili
Trei spectacole vor avea loc la Teatrul Maghiar la începutul lunii viitoare, în cadrul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).

"9 grade la Paris" (foto), un spectacol de teatru-film, va fi jucat în 3 iunie, de la ora 19:00. Într-o seară, cu câteva zile după Crăciun, o femeie de 34 de ani se pregăteşte să-şi părăsească definitiv familia, soţul şi băieţelul de cinci ani. Ea pleacă la cineva care a facut-o să se îndrăgostească atât de tare, încât a ajuns să nu mai înţeleagă deloc cine a fost până în acel moment. "Cât film poate să suporte teatrul şi invers?" e întrebarea la care încearcă să găsească un răspuns autorul Peter Kerek, îmbinând teatrul şi filmul, "monologul teatral live featuring înregistrarea video", conform reprezentanţilor Teatrului Maghiar.

Protagonista spectacolului este Alina Berzunţeanu. "Polanski, Polanski", o nouă monodramă a Savianei Stănescu, va putea fi văzută în 5 iunie, de la ora 20:00. Spectacolul "explorează turbulenţele psiho-emoţionale ale celebrului regizor Roman Polanski printr-o expunere fictivă a trei momente de răscruce din viaţa lui: Dorinţă, Evadare, Pedeapsă. Această explorare multimedia supercorporală, realizată de actorul Grant Neale, înglobează forme atât din teatru, cât şi din film şi combină genurile teatrului psihologic şi al monologului", precizează oficialii teatrului. Regia este semnată de Tamilla Woodard. Spectacolul "Ich clown", prima producţie a platformei "Scrie despre tine", va putea fi văzut în 6 iunie, de la ora 20:00.

Autorii textului au ales să îşi scrie şi apoi să îşi joace propria poveste pornind de la o situaţie în care au fost confruntaţi cu decizia de a pleca din România. Adi e un tânăr actor român fără job, bani sau proiecte. După ce prietena îl părăseşte, el decide să facă ceva pentru a-şi schimba viaţa, astfel că, împreună cu prietenii săi William şi Dragoş, face un plan de a pleca prin Europa îmbrăcaţi toţi trei în clovni. Regia este semnată de Vera Ion şi Sorin Poamă, scenariul - de Andrei Ioniţă şi Tania Cucoreanu, iar protagonişti sunt Vera Ion, Sorin Poamă, Andrei Şerban, Alexandru Potocean, Ilinca Hărnuţ şi Iulia Verdeş.

 

Comenteaza