Teatrul Puck își deschide porțile pentru toți copiii de 1 iunie

Teatrul Puck își deschide porțile pentru toți copiii de 1 iunie

Marți, 1 iunie, copiii sunt așteptați la sediul Teatrului de Păpuși Puck din Cluj-Napoca, unde vor avea parte atât de spectacole, cât și de interacțiuni cu actorii și marionetele pe toată durata zilei.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

Vor fi spectacole atât în limbile română, cât și în maghiară, iar sărbătoarea va începe la ora 10:00, cu spectacolul „A tornyocska"/„Turnulețul", regia Jakab Ildikó. În spectacolul după S. J. Marsak, un grup de păpuşari vizitează un grup de copii şi aduc păpuşi şi cuburi colorate.

După o scurtă prezentare şi iniţiere în regulile jocului, actorii şi copiii construiesc împreună turnuleţul, elementul central al povestirii, cântând un cântec pe care copiii îl învaţă în timpul jocului. „Construcţia" finalizată va funcţiona ca paravan, separând spaţiul comun în spaţiul scenic şi spaţiul destinat publicului. În distribuție: Balogh Dorottya, Erdei Emese, Domokos Szabolcs și Mostis Balázs. Spectacolul este prezentat în limba maghiară, iar vârsta minimă recomandată este de doi ani.

De la ora 12:00, cei mici sunt așteptați la spectacolul „Călătorie în lumea poveștilor", regia Ibolya Varga.  Este un spectacol interactiv, cu muzică, dans și mult umor, care îi inițiază pe cei mici în lumea magică prezentată pe scena instituției de aproape 70 de ani, fascinând generații după generații de copii. În distribuție: Laura Corpodean, Adina Ungur și Iulian Lungu. Spectacolul este prezentat în limba română, iar vârsta minimă recomandată este de trei ani.

De asemenea, de la ora 16:00, va fi prezentat spectacolul „Palkó și Panna", în regia Laurei Pünkösti, premieră recentă a secției maghiare. În centrul atenției spectacolului se află doi copii: Palkó și Panna. Palkó este un băiețel blond, cu părul zburlit, iar Panna este o floare născută din stele.

Pe parcursul spectacolului – dedicat micuților cu vârsta de grădiniță – cei doi copii poartă pe aripile vântului fantezia spectatorilor, demonstrând că poveștile cu regi nu și-au pierdut magia. În distribuție: Patka Ildikó, Bondar Tibor și Kötő Áron. Spectacolul este prezentat în limba maghiară. Vârsta minimă recomandată este de trei ani.

Totodată, de la ora 18:00 este programat spectacolul „Vasilache și Marioara în jurul lumii". Regizorul și scenaristul spectacolului, Ionuț Constantinescu, regândește și adaptează povestea lui Vasilache și a Marioarei din teatrul de bâlci tradițional, într-un context nou, cu personaje noi, cu întâlniri fantastice și obiecte vrăjite.

De data aceasta, protagoniștii devin exploratori, iar în drumul lor se întâlnesc cu Dumnezeu, Dracul, Moartea, Elvis Presley și alte personaje care animă savuros situațiile. În distribuție: Ramona Atănăsoaie, Ion Iurcu și Robert Trifan. Intrarea la toate evenimentele dedícate zilei de 1 iunie este gratuită, în limita locurilor disponibile.

Reguli de acces

Accesul publicului la spectacole se va face cu respectarea normelor în vigoare pentru prevenirea răspândirii noului coronavirus. Spectatorii sunt rugați să respecte toate condițiile impuse de starea de alertă și să poarte mască de protecție. Este recomandat să ajungă mai devreme cu  30 de minute, pentru achiziționarea biletelor și pentru efectuarea triajului epidemiologic, pe baza verificării temperaturii.

Persoanele care nu acceptă să le fie verificată temperatura nu vor avea acces în locație. Va fi interzisă intrarea persoanelor care manifestă febră sau probleme respiratorii. Spectatorii își vor dezinfecta mâinile la intrare. Consumul de alimente și băuturi în locație este interzis. Numărul maxim de persoane admise la evenimentele din weekend este de 50.

Lansare la Radio Cluj

Un alt eveniment dedicat Zilei Copilului va avea la sediul Radio Cluj și va consta în lansarea înregistrării audio „Durdulucă în strămoșia blajinilor", de Remus Octavian Câmpean. Echipa de la Puck care a realizat producția (actorii Ion Iurcu, Iulian Lungu, Ionuț Constantinescu Angelica Pamfilie și Adina Ungur, Attila Nagy - sound designer) va fi prezentă în emisiunea de la Casa Radio de la 13:30. Radio Cluj va transmite înregistrarea integral, de la ora 19:30.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza