TIFF: La revedere, Cluj! Szia, Budapest!

TIFF: La revedere, Cluj! Szia, Budapest!
Acesta ar putea fi mutat în condiţiile lipsei de susţinere locală, a declarat în exclusivitate pentru TIFFoZIUA directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania, Tudor Giurgiu.

 Directorul Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF), Tudor Giurgiu, a declarat în exclusivitate pentru TIFFoZIUA că lipsa certitudinilor privind susţinerea din partea autorităţilor locale ar putea să-l determine să aleagă o altă locaţie. El a spus că oraşul Budapesta ar fi bucuros să aibă resursele şi know-how-ul Clujului şi un festival internaţional de mărimea TIFF.

 

Tudor Giurgiu a declarat că se află în discuţii avansate cu reprezentantul FIAPF (Fédération Internationale des Associations de Producteurs de Films - n. red.), Benoit Ginisty, o instituţie care acordă “stele” festivalurilor din întreaga lume.

 

Astfel, TIFF ar putea anunţa în 2011, la ediţia jubiliară, că a fost inclus în rândul festivalurilor de categorie A, o evoluţie care presupune costuri suplimentare, date fiind standardele internaţionale în domeniu. “Eu nu sunt deloc determinat să mut festivalul. Cred eu, festivalul a luat-o cu mult înainte, la un nivel de heirup, de glamour, de prestigiu, în special internaţional, dar cred că a rămas în urmă partea asta de sprijinire, de «infrastructură», şi emoţională, şi de solidaritate, în jurul acestui proiect. Personal, am obosit şi nu mai am energia de a începe an de an discuţii care să se prelungească până în ultimul minut, ultima secundă, înainte să înceapă festivalul, mi-am pierdut aceste energii”, a spus regizorul clujean care a fondat TIFF.

 

El a afirmat că îşi va reconsidera poziţia dacă până în luna septembrie factorii de decizie din oraş nu vor iniţia o discuţie profundă despre susţinerea în următorii ani a TIFF.

 

“Pasul următor pe care îl aşteptăm de la autorităţi este de a se aduna ele, în primul rând, Consiliul Local şi Consiliul Judeţean, şi de a ne chema şi pe noi şi de a spune: vrem sau nu vrem TIFF-ul să fie proiectul, vectorul principal prin care Clujul se va exprima foarte bine pe plan cultural în următorii 10 ani? Pentru că vrem şi ne dorim ca festivalul acesta de la Cluj să ajungă printre cele mai importante din Europa”, a punctat Giurgiu.

 

Acesta a vehiculat numele Sibiului, pe care îl consideră un exemplu de implicare politico-administrativă şi entuziasm. Directorul TIFF a mai afirmat că evoluţia festivalului poate genera la Cluj o puternică şcoală de film, precum şi implicare în proiecte regionale sau coproducţii cu alte ţări. “Dacă totul o să rămână la nivelul de eveniment care dă bine în presă... Cineva îmi spunea, de curând, că la Sibiu - comparaţia asta cu Sibiul e inevitabilă - tot oraşul era în sărbătoare, pe străzi. Eu refuz să cred că oraşul Cluj poate să dea cu piciorul unui demers de nouă ani”, a mai declarat Tudor Giurgiu.

 

El a menţionat însă că schimbarea locului unui eveniment consacrat într-un anumit spaţiu nu ar constitui un precedent. “Nu ar fi prima oară în Europa când se face asta. Am mai văzut, spre exemplu, un festival foarte bun la Gyor, în Ungaria, care tot aşa s-a mutat pentru că acolo nu s-au înţeles cu noul primar, acolo a fost o schimbare mai bruscă, politică. S-a mutat la Szombathely”, a conchis Giurgiu.

 

în ceea ce priveşte relaţia cu vecinii maghiari, el a mai declarat, mai în glumă, mai în serios, că Budapesta ar fi încântată să găzduiască un festival internaţional de calibrul şi amploarea TIFF.

 

“Făceam eu o glumă că, oricum, oamenii de la Budapesta şi din Cehia sunt foarte invidioşi pe succesul filmelor româneşti. Din punctul ăsta de vedere, ungurii sunt foarte supăraţi că lor nu le-a ieşit să facă un festival internaţional mare, ceea ce la Cluj s-a putut face. La Budapesta nu există niciunul. Au ei un festival în care îşi scot în faţă producţiile locale, cam ce facem noi în timpul Zilelor Filmului Românesc. Dacă România nu are nevoie de un festival de genul acesta, se poate exporta foarte uşor la Budapesta. Noi venim cu aceeaşi infrastructură, know-how, Budapesta e un oraş foarte plăcut. Poţi face Zilele Filmului Românesc la Budapesta”,  a subliniat, cu umor trist, Tudor Giurgiu.

 

 

Buget de 2 milioane de euro

 

Ce înseamnă includerea TIFF-ului, în termeni de costuri, în rândul festivalurilor de categorie A? Şi cât ar trebui să fie participaţia locală?

 

T.Giurgiu: Eu cred că vom ajunge cel puţin la un buget de 2 milioane de euro. Participaţia locală cred că ar trebui să fie cel puţin un sfert din această sumă. Până acum, banii pe care am reuşit să-i aducem de la sponsori au fost peste 50% din bugetul festivalului. Suntem, în continuare, sprijiniţi de fonduri europene care dau o garanţie. Noi temele ni le facem. Asta nu ar însemna că vom înceta să mai căutăm, că ne vom culca pe o ureche, un festival fără parteneri privaţi nici nu poţi să-l faci.

 

Comenteaza