Toamna se numără cluburile

Toamna se numără cluburile
Majoritatea cluburilor clujene au făcut investiţii peste vară pentru a face faţă onorabil valului de studenţi din noul an universitar.

Pentru a ţine pasul cu pretenţiile studenţilor, mare parte din cluburilor clujene au trecut în perioada verii printr-un proces de reîmprospătare a imaginii. Unele dintre ele şi-au renovat complet interiorul, altele au schimbat stilul musical, dar sunt şi câteva baruri care au păstrat totul cum a fost şi până acum.

 

Binecunoscuta cafenea-foto de pe strada Ion Raţiu, Zorki, şi-a renovat complet interiorul şi s-a redeschis la începutul lunii septembrie. “Am introdus produse noi: foarte multe beri, ceaiuri bio, ceaiuri albe şi altele. Stilul de muzică a rămas acelaşi şi nici la concerte nu renunţăm.

 

Cel mai devreme în luna octombrie vom găzdui unul”, a declarat proprietarul cafenelei, Raul Ştef. De asemenea, aşa cum clienţii s-au obişnuit deja, în Zorki vor exista permanent expoziţii de fotografie. Clubul Autograf, renumit mai ales pentru concertele folk frecvente, urmează să fie renovat în perioada care urmează. Potrivit managerului Marius Deac, schimbările majore pe care le va suferi clubul stau deocamdată sub semnul surprizei.

 

“Schimbările vor avea loc la nivelul muzicii, al imaginii şi al atitudinii”, spune Deac. El mai precizează că muzica predominantă va fi rock, chiar dacă clubul nu se va adresa doar rockerilor. “Vrem să creăm un cadru pentru a face oamenii să vină cu plăcere şi să se simtă importanţi”, a mai precizat managerul clubului Autograf.

 

Bamboo, varianta clujeană al unuia din cele mai cunoscute cluburi din Bucureşti, se va deschide la sfârşitul lunii octombrie, susţine Radu Vlas, proprietarul Complexului Leu, unde va fi amenajat localul. “Va fi cel mai adevărat club din oraş!”, spune el. Potrivit lui Vlas, clubul va fi împărţit în trei săli, cu muzică diferită în fiecare, astfel încât să atragă un public cât mai diversificat. “Clubul nostru se adresează oamenilor cu bani, indiferent dacă sunt muncitori sau studenţi”, a mai spus Vlas.

 

Un alt local frecventat de tineri este Euphoria. Şi acesta a fost supus renovărilor, dar cea mai mare schimbare pe care a suferit-o este trecerea de la stilul club la cel irish pub. Cu alte cuvinte, Euphoria oferă mai mult servicii de restaurant, şi mai puţin de club. Potrivit directorului executiv al localului, acest fapt nu exclude posibilitatea organizării unor petreceri, dar acestea nu se vor mai desfăşura cu aceeaşi frecvenţă ca până acum.

 

Şi clubul Obsession din Zorilor şi-a renovat aspectul, dar conducerea a preferat să nu divulge despre ce e vorba, pentru ca astfel să păstreze surpriza. “Deschiderea oficială va avea loc la sfârşitul lunii septembrie”, a precizat managerul general Bogdan Gheorghiu. Există şi cluburi care nu au recurs la investiţii majore pentru a primi studenţii, iar unele chiar şi-au închis porţile.

 

Astfel, clubul Zink de pe strada Iuliu Maniu s-a închis pe perioada verii şi e posibil să nu se mai deschidă, după cum susţine managerul Călin Boroian. Un alt club frecventat de tineri, Midi, s-a deschis de o săptămână, păstrând acelaşi stil ca şi înainte şi aşteptându-i pe tinerii petrecăreţi. Nici clubul Diesel nu promite un program diferit studenţilor. “Nu am pregătit nimic special deoarece studenţii sunt doar o parte dintre clienţii noştri, nu sunt baza lor”, a explicat Mircea Buteanu, proprietarul clubului.

Comenteaza