Trei instituții importante din Cluj-Napoca NU participă la Noaptea Muzeelor. Care sunt motivele

Trei instituții importante din Cluj-Napoca NU participă la Noaptea Muzeelor. Care sunt motivele

Trei instituții de cultură clujene nu își vor deschide porțile vizitatorilor de Noaptea Europeană a Muzeelor. Este vorba de Muzeul de Artă Cluj-Napoca, de Muzeul Etnografic al Transilvaniei și de Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei (cu Muzeul Farmaciei).

1. Muzeul de Artă 

''Dragi prieteni și vizitatori ai Muzeului de Artă Cluj-Napoca,

Pe 18 mai 2024, Muzeul de Artă ar fi trebuit să participe la evenimentul Noaptea Muzeelor, dedicat promovării culturii și patrimoniului muzeal. Din păcate, instituția noastră se va solidariza cu colegii din Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă (Culturmedia), care organizează un protest la București în data de 18 mai. Acest demers este unul care dorește să atragă atenția asupra lipsurilor financiare din cadrul instituțiilor muzeale și a bibliotecilor din România.

Membrii sindicatului din cadrul Muzeului de Artă Cluj-Napoca consideră că subfinanțarea culturii reprezintă un pericol nu numai pentru protejarea și promovarea patrimoniului național, ci și la adresa menținerii nivelului de profesionalism în cadrul muzeelor și bibliotecilor din România. Nu trebuie uitat faptul că, în ultimele decenii, un număr semnificativ de biblioteci comunale și din micile orașe au fost închise, iar multe muzee nu au mai putut asigura un personal calificat pentru activitățile întreprinse.

Această problemă nu este una provocată de forul tutelar al instituției, Consiliul Județean Cluj, ci de lipsa de reacție a Ministerului Culturii, care de ani de zile refuză să sprijine muzeele și bibliotecile într-un mod profesionist'', transmite instituția. 

2. MNIT și Muzeul Faramciei

''Dragi prieteni și vizitatori ai MNIT și Muzeului Farmaciei,

Pe 18 mai ar fi trebuit să ne bucurăm de mult așteptatul eveniment, Noaptea Muzeelor. Din solidaritate față de protestul organizat sâmbătă, 18 mai a.c., la București, de către Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA (din care face parte și Sindicatul Angajaților din MNIT), am luat decizia să nu mai organizăm ediția din acest an. Vă mulțumim pentru înțelegere!

„Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA anunță că membrii săi nu vor participa la evenimentul Noaptea Europeană a Muzeelor, în semn de protest împotriva TERGIVESĂRII măsurilor promise. Acestea urmau să repună angajații muzeelor și bibliotecilor în rândul salariaților respectați de către autoritățile statului – promisiune neonorată. Ca atare, Federația îndeamnă la solidaritate, invitând toți lucrătorii muzeelor și bibliotecilor să se alăture și să participe la PROTESTUL ORGANIZAT PE DATA DE 18 MAI, ora 17.00, ÎN PIAȚA VICTORIEI!" Departamentul COMUNICARE CULTURMEDIA

3. Muzeul Etnografic 

''Având în vedere inechitățile majore între sectorul muzeal și alte sectoare salariale din domeniul cultural, subfinanțarea actului de cultură cât și promisiunile neonorate ale guvernului, ne solidarizăm protestului organizat sâmbătă, 18 mai 2024, la București, de către Federația Națională a Sindicatelor din Cultură și Presă CULTURMEDIA, în consecință am luat decizia să NU organizăm ediția din acest an a Nopții Muzeelor''. 

La Parcul Etnografic, programul va fi prelungit sâmbătă până la ora 20, cu ocazia târgului „Iarmaroc la Sat”, însă nu va fi deschis pe timpul nopții.

Revendicările angajaţilor din muzee

Angajaţii din muzee cer creşterea cu 20% a salariilor din sectorul muzeal pentru orice poziţie profesională, dar şi echilibrarea unor inechităţi şi discriminări care există în interiorul sectorului cultural. Sindicatele din domeniul protecţiei patrimoniului cultural asociate în cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Cultură şi Mass-Media "CulturMedia" - CNS Cartel Alfa au anunţat că vor protesta pe 18 mai, de Ziua Internaţională a Muzeelor, în faţa Guvernului, acuzând subfinanţarea în domeniu.

„Luând act de disproporțiile salariale majore, incorecte, nejustificate, apărute între muzeografi, cercetători, conservatori, restauratori și celelalte posturi de profil din rețeaua Ministerului Educației, cu peste 20-30% mai mari decât ale celor cu responsabilități mult mai mari, patrimoniu cultural mobil administrat infinit superior și complexitate a muncii net superioare din instituțiile muzeale aflate în rețeaua Ministerului Culturii sau a autorităților locale, generate de aplicarea globală și necorelată sistemic a reglementărilor de salarizare din învățământ, Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor, organismul științific de specialitate cu rol consultativ în domeniul patrimoniului cultural mobil al Ministerului Culturii, își exprimă respectul față de decizia unei mari și reprezentative părți a muzeelor din România de a nu participa în acest an, urmare a acestei situații nefirești, la ediția jubiliară a Nopții Muzeelor, sub deviza Noapte în muzeele din România”, transmite şi Comisia Națională a Muzeelor și Colecțiilor/

Premierul Marcel Ciolacu spune că nu va ceda la şantaj şi, dacă e nevoie, va chema miniştrii să ţină muzeele deschise. În schimb, ministrul Culturii, Raluca Turcan, este de partea angajaţilor nemulţumiţi şi vrea să le dea majorarea salarială cerută. 

În Cluj-Napoca, 30 de muzee, centre culturale și galerii ale universităților își vor deschide porțile până în miez de noapte sâmbătă, 18 mai, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor. Clujenii vor avea parte de expoziții de artă, fotografie, expoziții științifice și istorice, acompaniate de o gamă variată de evenimente muzicale, teatrale și nu numai.

 

  • Locații UBB: Muzeul Alexandru Duma;
    Muzeul Memorial „David Prodan”;
    Muzeul Holocaustului;
    Muzeul de Mineralogie;
    Muzeul de Paleontologie-Stratigrafie;
    Muzeul Zoologic;
    Vivariul;
    Galeria „Paul Sima”;
    Sala „Liviu Vlad”.
  • HUB-ului UTCN (fosta Casă de Modă) de pe strada G. Barițiu nr. 4 – 6.
  • În  campusul USAMV, unde pot vizita gratuit Complexul Acvaristic și Muzeul de Anatomie Comparată, din cadrul Facultatății de Zootehnie și Biotehnologii.
  • Vernisajul expoziției „Iconografii”, la Muzeul Mitropoliei Clujului
  • „Noapte albă” la Muzeul Apei
  • Printe locațiile ce vor putea fi vizitate la Cluj-Napoca, cu ocazia Nopții Europene a Muzeelor, se mai numără Turnul Pompierilor, Casinoul, Centrul pentru Tineret Cluj-Napoca,  Muzeul Mitropoliei Clujului, Muzeul Militar „Mareșal Constantin Prezan”, Centrul de Interes, Centrul Cultural Evreiesc, Templul Memorial al Evreilor Deportați din Cluj (fosta Sinagogă Neologă), La Cave / Institutul Francez din România la Cluj-Napoca, Steampunk Transylvania, Camera, GrainLab, Centrul Comunitar Pietrelcina, VITRI & Atelierul de Murano.
Comenteaza