“Trupa de Elită”din “Oraşul Zeilor”

“Trupa de Elită”din “Oraşul Zeilor”

La prima vedere, subiectul filmului “Trupa de Elită” (foto) pare încropit după un scenariu de film de acţiune, “cu bătăi”, însă juriul Festivalului de la Berlin l-a distins în 2008 cu “Ursul de Aur”. De ce?

 

Povestea, narată prin prisma unui luptător de gherilă, dintr-o unitate para-poliţienească BEPO, are mai ales coerenţă, un realism feroce şi, surprinzător, umor. Un subiect asemănător şoca publicul TIFF în urmă cu trei ediţii, în deschiderea festivalului, Cidade de Deus (Oraşul Zeilor), un film neo-realist despre găştile de copii criminali din Brazilia care făceau legea pe stradă, scăpaţi de sub orice control al autorităţilor.

Realitate obsedantă şi pentru regizorul Jose Padilha, acesta prezintă reversul poveştii în filmul de anul acesta: o poliţie coruptă care nu se descurcă cu bandele de traficanţi şi disperarea Guvernului brazilian care duce la crearea BEPO - o gherilă care ucide fără somaţie deopotrivă poliţişti corupţi şi traficanţi. Etica poveştii e la limită, marşează pe o “Lege a talionului”: orice infracţiune este pedepsită cu moartea.

Clujenii au fost prezenţi în număr mare la proiecţia în aer liber de la cinema Echinox şi au privit cu sufletul la gură intriga excelent construită: Rio trebuie curăţat în timp record, pentru că se pregăteşte o vizită oficială a Papei.

Comenteaza