Tudor Giurgiu: Multă lume mă întreabă ce să nu rateze la TIFF. LISTA preşedintelui festivalului clujean

Tudor Giurgiu: Multă lume mă întreabă ce să nu rateze la TIFF. LISTA preşedintelui festivalului clujean
| Foto: TIFF

"Multă lume mă întreabă ce să nu rateze la TIFF, asta pînă vin faimoasele recomandări ale lui Mihai Chirilov. Păi trebe știut de la bun început că nu veți putea vedea „totul”, vor fi multe proiecții simultane și că va trebui să vă odihniți bine de tot în timpul zilei pentru a putea face față maratonului nocturn", transmite Tudor Giurgiu, preşedintele TIFF. 

Nu aș rata filmele aduse de Transilvania Film, nu pentru că sunt ale noastre, ci pentru că sunt efectiv f. bune. Între ele:

- Filmul rusesc „DAU. Natasha” a fost, pentru mulți, filmul cel mai bun, mai intens, al Berlinalei din iarnă. Regizorul Khrzhanovsky (premiat la TIFF pentru debutul lui cu “4”) a făcut unul din cele mai bizare și nebune experimente ale ultimilor ani, a recreat in Ucraina ambianța unui institut misterios de cercetări experimentale, l-a populat cu actori, savanți, muzicieni, filosofi si mulți-mulți alții, care au trăit laolaltă timp de 3 ani cît au durat filmările. Camerele au filmat 24/7 și la final au ieșit peste 700 de ore de material din care, dupa alți 5 ani de montaj, i-au ieșit 14 filme. DAU. Natasha e un „must see” la TIFF, foto mai jos
- Filmul belgian „Patrick”, din competiție, de o delicatețe și bun gust cum rar se poate vedea. Acțiunea se întîmplă într-o tabără de nudiști și nu zic mai multe.
- Thrillerul Madre al lui Rodrigo Sorogoyen, unul din foștii cîștigători la TIFF cu „Stockholm”. Extrem de bine scris, regizat și jucat.
- Filmul islandez „The County”, făcut de regizorul filmului RAMS / Despre oameni și oi, alt film descoperit și iubit la TIFF. Eroina e o crescătoare de vaci în luptă cu sistemul. Au și islandezii probleme...
- „Servants”, un film slovac filmat impecabil, cu o atmosferă care îți dă fiori, unde îl veți putea revedea pe Vlad Ivanov vorbind slovaca fluent
- „Eden” de Kocsis Agnes, despre un personaj care decide să trăiască în izolare totală. So 2020!
Dar și:
- „Delete History”, filmul care va închide TIFF-ul, făcut de duo-ul dement Delepine&Kervern (autorii filmului „Aaltra”, premiat la un TIFF de demult) e adorabil. Din nou despre oameni simpli care încep lupta împotriva corporațiilor planetare.
- „Amarcord” al lui Fellini, o bijuterie de film, care adună în el multe din motivele recurente din opera maestrului. Ultima dată l-am văzut într-o copie veche la Cinematecă, de-abia aștept să îl văd restaurat.
- Că veni vorba de capodopere, recomand și filmul politic „Z” al lui Costa Gavras. Un clasic al genului.
- Unul din filmele pe care nu am reușit să le văd dar de care am auzit si citit multe. Filmul ucrainean „Atlantis” făcut de operatorul Vasyanovich, premiat anul trecut la Veneția.
- „Croaziera iubirii / Bitter Love”, o versiune documentară a „Croazierei” lui Daneliuc, de astă dată eroii fiind pasagerii ruși de pe un vas care circulă pe rîul Volga și care găsesc soluții de evadare din cotidianul anodin.
- „Cunningham”, documentar despre marele coregraf american Merce Cunningham.
- „Povești din închisoare”, documentarul făcut de clujeanul Visky Ábel, multipremiat la TIFF la Competiția locală, recent aratat la un mare festival de documentare, la Toronto HotDocs.
- „Thalasso”. Pentru că Depardieu și Michel Houellebecq. Cocktail bum-bum, nu e nevoie de nimic altceva!
- Nu vă zic nimic despre multele filme romanești bune, oricum va fi omor la ele, dar vă rog să mergeți însoțiți de mame sau bunici să vedeți documentarul „Casa cu păpuși” al lui Tudor Platon. E adorabil! Nu ratați nici „Profu’” al lu Alex Brendea, despre un prof atipic de mate care face meditații la fel de atipice cu elevii lui. De vazut si documentarul de arhiva „Apa ca un bivol negru”, in copie restaurata, despre inundatiile catastrofale din 1970.

Comenteaza