Spectacolul clujean e de un dinamism aparte. Criticul de teatru Claudiu Groza spune că "are un ritm gimnastic", atât e de încărcat vizual cu mişcare şi o agitaţie permanentă ca într-un joc de copii sau de clovni puşi pe şotii. Scenografia e de o simplitate debordantă. Toată construcţia decorului şi a costumelor vine de la un sul mare de hârtie, centrat în fundal, din care actorii se înfruptă cu lăcomie, se servesc după cerinţă, modelând ad-hoc elemente necesare de recuzită, se înfăşoară simbolic, vestimentar, conferind hârtiei valoare de metaforă scenică. Pentru a sublinia universul absurd al "regatului ubuesc" în care se mişcă personajele, trupa de actori e înzestrată cu diferite instrumente de suflat care sună dizarmonic, dogit, straniu. Zgomotele produse de acestea consonează cu stâlcirea limbajului şi căderea în ridicol a personajelor. De fapt este vorba despre un ridicol tragic, desfăşurat în atemporalitatea imediată în care logica Domnului Ubu străluceşte prin inflexibilitate: "Dreptatea stângă face cât dreptatea dreaptă", scrie Adrian Ţion, pe LiterNet. (D.C.)
