Este al treilea an în care vin la TIFF şi de fiecare dată întâmpin mari dificultăţi până reuşesc să mă acomodez cu ideea că un eveniment cinematografic profesionist, de o asemenea amploare, există (şi) în România.
Nu am mai avut ocazia să văd – nici în Bucureşti, nici altundeva în ţară – atâtea mii de oameni care să aştepte la cozi uriaşe, pentru ca apoi să umple până la refuz sălile în care sunt proiectate filme nu întotdeauna comerciale. Nu am la dispoziţie nişte datele statistice necesare pentru a-mi susţine afirmaţia, dar bănuiesc că numărul spectatorilor din timpul TIFF-ului depăşeşte 50% din publicul total al cinematografelor româneşti din afara festivalului, înregistrat pe parcursul unui an întreg. în aceste condiţii, TIFF-ul clujean este un adevărat miracol.
Scriu aceste rânduri în a treia zi de festival şi până acum au fost proiectate doar două dintre cele 12 filme din competiţie, dar am avut deja o revelaţie (sau o “eTIFFanie”, cum îmi place să spun): “Lacul Tahoe”, al doilea lungmetraj al cineastului mexican Fernando Eimbcke, o duioasă şi subtilă comedie amară despre maturizare şi singurătate – un film pe care n-ar trebui să-l pierdeţi.
însă sunt convins că toate celelalte secţiuni includ destule producţii cinematografice de neratat (am spaţiu să vă mai recomand doar un singur titlu: excepţionalul documentar “Testimonial”, de Răzvan Georgescu), căci gustul lui Mihai Chirilov, directorul TIFF-ului, este o garanţie suficientă a unui festin pentru iubitorii filmului.
