Un fotoreporter belgian îşi expune lucrările la Cluj: "Unii oameni îmi spun că privesc oraşul cu alţi ochi"

Un fotoreporter belgian îşi expune lucrările la Cluj:
Muzeul de Artă va găzdui, începând de miercuri, expoziția de fotografie „Motus” a fotoreporterului belgian Jim Sumkay.

 

Expoziţia cuprinde o selecţie de fotografii al căror caracter insolit se bazează mai ales pe raportul dintre cuvânt şi imagine. Timp de şapte ani, între 2005 şi 2011, Sumkay a realizat zilnic fotografii în care umorul spontan este reimaginat ca o autentică sursă de empatie faţă de ipostazele cotidiene ale fiinţei umane.

"Sumkay iese în întâmpinarea semenilor săi şi îşi foloseşte toate resursele pentru a realiza o cronică fotografică sistematică, referitoare la fluxul necenzurat al evenimentelor vieţii cotidiene, surprinse adesea din perspectiva comicului involuntar. Artistul „captează" imaginea publică a diferitelor persoane în primul rând pentru a le-o restitui fără întârziere, amestecul dintre individual şi colectiv fiind reinterpretat prin fotografia lui Jim Sumkay pentru a deveni un „bun" de utilitate publică", au precizat organizatorii.

Lucrările sale de fotoreporter îl înscriu pe artist printre cei mai expresivi fotografi umanişti, care surprind ritmul alert al vieţii cotidiene din imediata lor apropiere. Datorită aparentei obiectivităţi a atitudinii lui Sumkay faţă de subiectele abordate, criticul Georges Vercheval l-a caracterizat ca fiind "cel mai cunoscut dintre fotografii care vor să rămână anonimi".

De altfel chiar Sumkay, care are o evidentă afinitate pentru genul „street photography" (fotografie de stradă), şi-a caracterizat creaţia astfel: „Sunt pur şi simplu deschis la ceea ce viaţa îmi aduce dinainte. Însă pentru asta, trebuie, desigur, să te plimbi. La început prin Liège, acum, aproape peste tot. Unii oameni îmi spun că privesc oraşul cu alţi ochi după ce mi-au văzut fotografiile, însă nu asta intenţionez să fac. Cuvintele m-au fascinat dintotdeauna, fără să știu de ce. Îmi plac cuvintele oraşului: le găseşti peste tot. În fotografiile mele nu există convenţii sau trucaje. Evenimentul amuzant e acolo, în faţa mea, eu doar îl captez. Atâta tot".

Vernisajul expoziției va avea loc miercuri, de la ora 18:00, în prezența artistului, a lui Laurence Capelle, șef de departament Europa Centrală și Orientală din cadrul ,,Wallonie-Bruxelles International", a Rodicăi Pop, directorul  Centrului de Studii Literare Belgiene de Limba Franceză (CELBLF), și a lui Dan Breaz, critic și istoric de artă, curatorul expoziției.

Evenimentul se înscrie în seria manifestărilor care celebrează 25 de ani de la înfiinţarea CELBLF, care îşi desfăşoară activitatea sub patronajul Academiei Regale de Limbă şi Literatură Franceză din Belgia în cadrul Facultăţii de Litere a Universităţii Babeş-Bolyai.

Comenteaza