Nu era un documentar în sensul propriu al termenului, mai degrabă o „docudramă" poetică şi poetizantă, cu un comentariu pasionat şi având chiar un „interpret" pentru Brâncuşi: nimeni altul decât Nucu Pandrea, la rândul lui artist al sunetelor.
Am crezut că asta a fost tot, un „capriciu" mai mult decât onorabil al scriitorului Horia Muntenus. Au urmat câţiva ani în care l-am văzut destul de rar, dar când ne întâlneam îmi vorbea, cu pasiune, oricât am fi fost de grăbiţi, despre munca sa la un film amplu despre Brâncuşi. Era convingător şi hotărât, chiar dacă se confrunta cu eterna problemă a banilor necesari proiectului; convins fiind că este vorba despre dezvoltarea mediumetrajului pe care îl văzusem, n-am avut niciodată curiozitatea de a-l descoase în amănunt cu privire la ce şi cum va fi să fie filmul despre care îmi vorbea. Cu atât mai mare mi-a fost surpriza - absolut plăcut! - când, în urmă cu câteva luni, am reuşit să văd Calea eroilor (2012, susţinut financiar de Energobit), un film de câteva ore, o performanţă în sine dar, din fericire, nu numai. Surpriza a fost cu atât mai plăcută cu cât nu venea din partea unui profesionist în ale filmului, ale unui cineast cu patalama, sau din partea unui „amator" care îşi făcuse mâna în nu ştiu câte alte „opuri" anterioare. De data aceasta nu mai este vorba despre un exerciţiu poetic, ci despre un documentar în toată puterea cuvântului. Structurat în cinci părţi (I. Facerea; II. Călăuza; III. Sacrilegiul; IV. Anul 2000; V. Între clipe), Calea eroilor prezintă geneza ansamblului monumental de la Târgu Jiu, simbolistica şi semnificaţia lui , locul acestuia în cadrul patrimoniului cultural al umanităţii, dar şi, într-o abordare care nu se rezumă la simpla consemnare a faptelor, un moment controversat: avatarurile restaurării ansamblului brâncuşian între anii 1996-2000, restaurare care s-a desfăşurat după un proiect iniţiat şi coordonat de Radu Varia. Nu intru în detalii: ar fi nevoie de un comentariu prea amplu, riscând să devină plicticos şi irelevant, dar şi pentru că nici un comentariu nu ar putea acoperi amploarea şi toate dimensiunile, sugestiile, ipotezele ideatice ale filmului. Vreau doar să precizez că Horia Muntenus foloseşte materiale de arhivă, dar, îndeosebi, imagini filmate, parte dintre ele chiar de către sine, special pentru Calea eroilor, şi, fapt extrem de important, filmul pune în circuit imagini şi documente inedite sau foarte puţin cunoscute.
Filmul, un documentar autentic, cu momente de reală virtuozitate regizorală, este opera unui autor matur, care şi-a însuşit „pe teren" tehnica (şi arta) naraţiunii cinematografice. Recunosc că fac parte dintre acei, puţini, privilegiaţi care au văzut filmul graţie amabilităţii şi generozităţii autorului. Sper ca în curând Calea eroilor să îşi găsească distribuitorul potrivit (dată fiind lungimea sa, doar un post de televiziune ar putea face acest lucru), pentru că filmul merită realmente să fie difuzat, iar Horia Muntenus să fie validat de către public.
Ioan-Pavel Azap
