Un spectacol pentru oameni neliniştiţi

Un spectacol pentru oameni neliniştiţi
Regizorul Mihai Măniuţiu aşteaptă, la premiera spectacolului “Psihoză 4.48”, un public neobişnuit cu “o împăcare tâmpă”.

Regizorul Teatrului Naţional “Lucian Blaga” din Cluj, Mihai Măniuţiu, montează pentru a doua oară un text de Sarah Kane, după ce a realizat acum doi ani “Iubirea Fedrei”.

 

Spectacolul bazat pe textul dramaturgului britanic, “Psihoză 4.48”, va avea premiera sâmbătă seara, de la ora 19.00, pe scena mare a Teatrului Naţional. Din distribuţie fac parte actori ca Ramona Dumitrean, Irina Wintze, Vava Ştefănescu, Ionuţ Caras, Anca Hanu, Cătălin Herlo, Elena Ivanca, Maria Seleş, dar nici unul dintre ei nu are un rol mai important decât altul, după cum spune Mihai Măniuţiu. “Toate rolurile sunt principale aici. Este un spectacol de echipă în care, efectiv, nimeni nu este înlocuibil”, a explicat el.

 

Potrivit regizorului, textul „Psihoză 4.48” e un text radical al avangardei actuale. „Ce mi se pare teribil la acest text este că aproape şterge graniţa dintre artă şi viaţă, în sensul că e un jurnal în care cineva îşi povesteşte proiectata sinucidere, pe care o şi execută după aceea.

 

Dar asta ar fi doar un fapt anecdotic. Ce e cu adevărat important este că acest text poematic are un sunet biblic foarte puternic şi acest sunet pune în evidenţă spectacolul într-o manieră în care se revendică de la avangardele secolului XX şi, poate, şi XXI”, a precizat el. Măniuţiu a mai adăugat că povestea este o mărturie a unui creator care iubeşte cu disperare viaţa, dar simte în acelaşi timp că ceva întunecat dinăuntrul ei o împiedică să poată susţine această iubire.

 

El este de părere că acest spectacolul trebuie, în primul rând, simţit. „Cred că efortul meu principal a fost în a decanta sunetul pe de-o parte biblic, pe de altă parte, al  avangardei radicale. Şi cred că acest sunet paradoxal se aude în spectacol”, a mărturisit artistul. Mihai Măniuţiu a spus că, prin spectacolele lui, nu încearcă să transmită nici un fel de mesaje, argumentând că ceea ce trebuie să aibă arta este conţinutul, în care fiecare îşi găseşte întrebările şi răspunsurile lui.

 

„Arta nu trebuie să transmită un mesaj, reclama trebuie să transmită un mesaj: Cumpăraţi numai această pastă de dinţi! Eu nu voi spune niciodată, făcând Shakespeare, arta este numai Shakespeare sau făcând Sarah Kane, arta este numai Sarah Kane. Nu am mesaje”, a adăugat regizorul.

 

El a spus că lucrul la spectacol a durat cam o lună şi jumătate, pregătirea fiind mai lungă decât timpul efectiv de lucru. Spectacolul lui se bazează pe muzică originală, fiind construit de multe ori într-o formulă de musical care, potrivit regizorului, este o formulă a avangardelor secolului XX. Printre proiectele pe care şi le-a propus pentru viitor se numără montarea, în primăvară sau în vară, la Teatrul Naţional a  spectacolului „Noaptea Valpurgiei” de Venedikt Erofeev.

 

„E un text care a circulat foarte multă vreme în Samizdat, în Uniunea Sovietică şi este textul după care, după părerea mea, a pornit toată dramaturgia rusă. Aşa cum, odinioară, din <Mantaua>, nuvela lui Gogol, a pornit toată marea literatură clasică rusă”, a precizat Măniuţiu.

Comenteaza