Unul din cei mai mari chitariști ai lumii concertează la Cluj

Unul din cei mai mari chitariști ai lumii concertează la Cluj
Unul din cei mai mari chitariști ai lumii, Al Di Meola, se întoarce după patru ani la Cluj. Artistul va concerta într-o formulă trio, alături de Peo Alfonsi şi Peter Kaszas, în cadrul turneului mondial Elysium Unplugged 2015 Tour.

Elysium, spectacolul de la Cluj aduce ritmuri variante, de la cele ce îndeamnă la meditație și relaxare, până la cele ce transmit energie și poftă de viață. Di Meola (născut la 22 iulie 1954, în Jersey City, SUA) este un chitarist de jazz, jazz-rock, jazz-fusion american, de origine italiană. Unul dintre marii tehnicieni ai chitarei, comparabil cu John McLaughlin, ca tehnică și cu Carlos Santana, ca sursă de inspirație.

A cântat cu formația Chick Corea în anii de studenție la Berklee Colege of Music, Boston (1974-1976). A câștigat de patru ori titlul celui mai bun chitarist de jazz la Guitar Player Magazine's Reader Poll. Criticii muzicali menționează că puțini dintre chitariștii lumii au revoluționat atât de mult stilul interepretativ la chitară ca Al di Meola.

A cântat în orchestră cu Stanley Clark, Ian Hammer, Paul Simon, John McLaughlin și Paco de Lucia. Câteva dintre albumele sale reprezintă culmi neîntrecute ale stilului foarte elegant, extrem de tehnic, de sorginte latino-americană și spaniolă: "Elegant Gipsy"(1971), "Casino" (1978), "Splendido Hotel" (1980).

Concertul va avea loc în data de 14 august, la Opera Română din Cluj-Napoca. Biletele costă între 58 şi 298 de lei. 

 

 

 

Comenteaza