"Usturoi", primul film independent turnat la Cluj, se lansează în cinema şi pe internet, pentru diaspora

Filmul independent turnat la Cluj doar cu voluntari, "Usturoi", al cărui producător este Radu "Groparu" Băzăvan, a avut premiera în cadrul TIFF 2014. În data de 17 decembrie se lansează simultan în cinematograf (Cluj şi Zalău) şi pe internet, pentru diaspora.

Eremia, un copil rom dintr-un sat uitat de lume, se plânge prietenului său cel mai bun Nicuşor de sărăcia familiei sale: fratele său doreşte să se însoare cu fata unui clan bogat din sat, pe nume Usturoi, dar nu are suficienţi bani pentru nuntă. Pentru a-l ajuta pe acesta şi pentru a-şi depăşi condiţia limitată de copii săraci, cei doi fug la oraş ca să se facă actori şi să îşi asigure astfel o viaţă mai bună pentru ei şi familiile lor.

Pe drum trec prin tot felul de încercări, sunt chiar aproape să-şi piardă viaţa, dar în cele din urmă ajung cu bine la Cluj. Din păcate, planul lor de a deveni actori dă greş şi, ca orice copil fugar, sunt trimişi acasă cu maşina poliţiei, dar pe drum află un secret care îi va ajuta să salveze situaţia, înlesnind căsătoria fratelui lui Eremia cu fata lui Usturoi.

Producţia a fost creată de bloggerul Radu "Groparu" Băzăvan şi regizată de Lucian Alexandrescu, din distribuţie făcând parte Sebastian Topan, Darius Stoica, Tibi Covaci Senior, Nicu Varga, Jon Selesi, Elena Ivanca, Daniela Stoica, Mircea Groza, Aurelia Pavel, Ileana Negru, Gheorghe Tamba, Istvan Robert Kanalas, Gabriel Oană, Răzvan Dragoș, Adrian Hădean, Alina Dragoș, Mishu Călian şi Vlad Cucu.

 

Orarul proiecțiilor

Cluj-Napoca:

- cinema Mărăști, orele 10:00 și 19:30, intrare liberă 
- cinema Victoria, ora 13:00
- luna ianuarie - în toate sălile de cinema deschise proiectului

Zalău:

- Sala Transilvania 

Vimeo:

- numai din afara României (valabil două săptămâni).

Citeşte şi Culisele filmului clujean, prezentat în premieră la TIFF: "Vrem să arătăm părţile fumoase ale omului, ale Transilvaniei"

Comenteaza