Vasile Ernu, invitat special la doua festivaluri literare din Italia

Vasile Ernu, invitat special la doua festivaluri literare din Italia
Scriitorul Vasile Ernu, va dialoga in cadrul primei editii a Festivalului BABEL cu un grup de studenti italieni pe marginea unor fragmente din volumul sau de debut – Nascut in URSS – vineri, in Sala del Munizionere a Palatului Ducal din Genova, Italia.

De asemenea, simbata, 17 noiembrie, ora 17.00, la sediul Museo del Risorgimento din Milano, autorul este invitat in cadrul Festivalului „BookCity Milano", festival dedicat cartilor si lecturii si aflat la prima editie. In cadrul intilnirii va avea loc lansarea editiei in limba italiana a volumului Ultimii eretici ai Imperiului (Gli ultimi eretici dell'Impero), aparut recent in traducerea Anitei N. Bernacchia, la Editura Hacca.

Participarea scriitorului Vasile Ernu la aceste doua evenimente are loc cu sprijinul Institutului Roman de Cultura si Cercetare Umanistica de la Venetia.

Ultimii eretici ai Imperiului (Polirom, 2009), volum nominalizat la Premiul pentru eseu al revistei Observator cultural si premiat de revista Tiuk!, este in curs de aparitie la Editura Ad Marginem din Rusia.

Nascut in URSS reprezinta volumul de debut al lui Vasile Ernu (Polirom, 2006, editia a II-a, cu CD, in 2007, editia III-a in 2010). Cartea a fost distinsa cu Premiul pentru debut al revistei Romania literara si cu Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din Romania pe anul 2006. Pentru acelasi titlu a obtinut nominalizari la Premiul de debut al revistei Cuvantul, Premiul pentru Roman si Memorialistica al revistei Observator cultural si Premiul Opera Prima al Fundatiei Anonimul.

Nascut in URSS a fost publicat in anul 2007 la Editura Ad Marginem din Rusia (traducere de Oleg Panfil) si in 2009 la Editura KX - Critique & Humanism din Bulgaria (traducere de Stilyan Deyanov). De asemenea, volumul a aparut recent la editura Akal din Spania, cu titlul Nacido en la URSS (traducere de Corina Tulbure), la Editura L'Harmattan din Ungaria (traducere László Noémi) si la Editura Sulakauri din Georgia (traducere de Gaga Lomidze). Cartea este in curs de aparitie la Editora Claroscuro din Polonia.

Vasile Ernu este nascut in URSS in 1971. Este absolvent al Facultatii de Filosofie (Universitatea „Al.I.Cuza", Iasi, 1996) si al masterului de Filosofie (Universitatea „Babes-Bolyai", Cluj, 1997). A fost redactor fondator al revistei Philosophy&Stuff si redactor asociat al revistei Idea arta+societate. A activat in cadrul Fundatiei Idea si Tranzit si al editurilor Idea si Polirom. In ultimii ani a tinut rubrici de opinie in Romania Libera, HotNews si Timpul, precum si rubrici permanente la revistele Noua Literatura, Suplimentul de Cultura si Observator Cultural.
In 2010 publica impreuna cu Bogdan-Alexandru Stanescu volumul Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc (Editura Polirom). In 2012 publica volumul Intelighentia rusa azi (Editura Cartier). Vasile Ernu (alaturi de Costi Rogozanu, Ciprian Siulea si Ovidiu Tichindeleanu) este coordonatorul volumului Iluzia anticomunismului. Lecturi critice ale Raportului Tismaneanu (Editura Cartier).

 

Comenteaza