Vechii magnaţi ai Finanţelor clujene

Vechii magnaţi ai Finanţelor clujene
Piaţa orfevrăriei domina Clujul secolului XVI.

Casa Filstich din Piaţa Unirii nr. 27 a fost una din cele mai opulente şi râvnite clădiri ale oraşului, înainte de ridicarea palatelor baroce din piaţa centrală, în vremea în care Clujul era cel mai important centru financiar de pe teritoriul actualei Românii.

 

în sec. XVI-XVII, breasla aurarilor conducea oraşul, explică istoricul Tudor Sălăgean. Cei mai mari meşteri aurari şi cei mai bogaţi din Cluj erau cei din familia Filstich, a căror locuinţă se află acum în Piaţa Unirii nr. 27. Petru Filstich Jr., al cărui nume e inscripţionat pe un ancadrament (acesta poate fi văzut azi în curtea interioară) pe uşa clădirii, a obţinut de la generalul Gheorghe Basta dreptul de a preschimba aurul. „în 1607, Petru Filstich a devenit comitele monetăriei Transilvaniei şi prefectul Fiscului.

Ulterior, el a ajuns cel mai important exploatator al metalelor preţioase din Munţii Apuseni”, a precizat Sălăgean. El a mai arătat că cea mai mare parte a aurului extras în Transilvania, invidiat pentru puritatea sa de monarhii şi bancherii din întreaga Europă, a ajuns astfel să treacă prin Cluj, care era considerat în aceasta perioadă “oraşul-comoară” al Transilvaniei.

 

Clădirea a găzduit, în perioada ei de glorie, consilieri şi ofiţeri imperiali, aristocraţi transilvăneni, unii dintre aceştia chiar candidaţi la tronul princiar (Valentin Homonnai). în anul 1608, în casa Filstich a locuit Dionisie Banffy, cu ocazia căsătoriei sale cu sora principelui Gabriel Bathory, Ana Bathory.

Faima acesteia de adeptă a ritualurilor vrăjitoreşti nu a fost depăşită decât de cea a mult mai celebrei sale verişoare, Elisabeta Bathory (foto stânga). Bogăţia familiei Filstich a ajuns una legendară, stârnind invidia contemporanilor. Din acest motiv, blazonul familiei, reprezentând un inorog, păstrat în curtea interioară, este însoţit de deviza “Virtutis comes invidia” (virtutea este însoţită de invidie).

 

După instalarea în Transilvania a stăpânirii imperiale, Casa de Habsburg (foto dreapta) a acordat celor din familia Filstich titlul de baroni ai Imperiului Austro-Ungar, mai spune istoricul clujean. Numelui familiei i-a fost adăugată particula aristocratică “von Klausenburg” (de Cluj), ce recunoştea vechea sa origine clujeană şi apartenenţa la comunitatea acestui oraş.

 în secolul al XVIII-lea, clădirea a fost achiziţionată de nobilii din familia Kemeny, care au adaptat-o noilor cerinţe de confort ale epocii. Faţada actuală a clădirii datează din epoca barocului târziu, pe ea fiind reprezentate atât cele patru anotimpuri, cât şi Sf. Florian, înconjurat de case mistuite de flăcări. “Se pare că această clădire a fost ocolită de unul dintre incendiile care au devastat Clujul, fapt care a fost pus pe seama protecţiei acestui sfânt”, a adăugat Sălăgean.

Comenteaza