Zilele Culturale Maghiare revin, în august, la Cluj-Napoca

Zilele Culturale Maghiare revin, în august, la Cluj-Napoca

După o ediție 2020 în care au fost nevoiți să restrângă drastic perioada de desfășurare și numărul evenimentelor din festival dată fiind situația epidemiologică la nivel mondial, organizatorii Zilelor Culturale Maghiare din Cluj anunță pentru această vară o ediție mai amplă și mai apropiată de cea din 2019, ce se va desfășura în perioada 17-22 august.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

‘’Ediția de anul trecut, în forma ei restrânsă, a pus punct unei decade din viața festivalului și ne-a prilejuit, într-un fel, un moment de respiro. Cu ediția de acum, a XII-a, începem un nou ciclu, actualizat și adaptat cu curaj situației recente. Ne-am propus anul acesta să organizăm un festival apropiat ca spirit de manifestarea din 2019, chiar dacă numărul programelor nu va fi la fel de mare. Mesajul sub care va avea loc această ediție are o rezonanță ludică - <Mai rotunjor>, această sintagmă nefiind însă doar o expresie glumeață, ci un semn că am depășit momentul pandemic 2020 și ne apropiem optimiști de normalitate’’, a declarat Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj.

Astfel, manifestarea din acest an va număra peste 200 de programe, organizatorii readucând în festival activități care au lipsit anul trecut, cum sunt Târgul meșteșugăresc și Crosul Donaton, precum și Strada Vinului, cu tot ce presupune ea. De asemenea, comparativ cu 2020, evenimentul își va mări numărul locurilor de desfășurare, la această ediție revenind în festival strada Mihail Kogălniceanu, care se alătură Pieței Unirii și Palatului Bánffy / Muzeul de Artă.

Organizatorii precizează totodată că programul și site-ul festivalului vor fi finalizate și anunțate la începutul lunii august. De asemenea, este de menționat faptul că, pe parcursul desfășurării festivalului, se vor respecta toate măsurile de restricție impuse de autorități pentru ca participanții la eveniment să fie în deplină siguranță.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza