Ziua în care se deschide cerul şi ard comorile îngropate pe câmp

Participarea la sfinţirea apei - aghiasma mare şi stropirea cu aceasta a gospodăriei, sfinţirea de către preot a caselor credincioşilor şi superstiţia conform căreia nu este bine ca prima persoană care intră în casă în Ajunul Bobotezei să fie o femeie sunt principalele tradiţii legate de sărbătoarea Bobotezei sau a Sfântului Ion ce se păstrează şi astăzi în judeţul Cluj şi în Transilvania. În comunităţile rurale se credea că astăzi se deschide cerul şi că pe câmpuri ard flăcări ce semnalizează locurile în care sunt îngropate comori.

„Boboteaza încheie sărbătoarea Crăciunului. În intervalul dintre Crăciun şi Bobotează se poate colinda şi cânta colinde şi de asemenea cine mergea în vizită în aceast perioadă era pus la masă şi ospătat", a explicat pentru ZIUA de CLUJ reputatul etnolog Ioan Toşa, fost director al Muzeului Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca. Cumulul credinţelor, tradiţiilor şi superstiţiilor aferente sărbătoririii Bobotezei în Transilvania este amplu, însă din acestea se păstrează în special trei dintre ele, potrivit etnologului: superstiţia conform căreia în ajunul Bobotezei este bine ca prima persoană care-ţi intră în casă să fie o femeie, participarea la slujba de sfinţire mare a apei, după care fiecare om duce acasă apa respectivă, iar la ţară îşi stropeşte cu aceasta gospodăria şi sfinţirea caselor de către preot.

„Tezaurul" de tradiţii din preajma Bobotezei - 6 ianuarie şi a sărbătorii Sfântului Ion - 7 ianuarie era însă mai amplu, conform lui Toşa. Cu ocazia Bobotezei se simula „împuşcarea" turcii - personajul unui ritual ce avea loc în mediul rural în perioada dintre Crăciun şi Bobotează. Persoana care întruchipa turca, mutul sau goţoiul, care îl însoţea, o persoană care cântă la un instrument şi o alta care strângea banii, erau priviţi de comunitate ca necuraţi. „Cu ocazia sfinţirii apei în ziua Bobotezei, cei care au jucat turca mergeau la preot, se spovedeau, se împărtăşeau şi avea loc astfel reprimirea lor în comunitate", a explicat Ioan Toşa.

Alte credinţe legate de Bobotează enunţau faptul că în această zi se deschidea cerul, iar oamenilor credincioşi care îl văd astfel li se va îndeplini orice-şi doresc sau că în această zi ard comorile îngropate, astfel că unii tineri păzeau câmpul pentru a vedea unde ard flăcări şi a căuta acolo comorile ascunse. „În anii '60 arheologii umblu prin sate să vadă unde ard comorile şi de multe ori săpăturile au dat de situri arheologice. Conform unor relatări, uneori au fost găsite şi tezaure", a explicat Toşa. De sărbătoarea Sfântul Ion, care încheia perioada formată din cele şase săptămâni de post al Crăciunului plus cele 12 zile dintre Crăciun şi Bobotează - interval în care nu se fac nunţi - preotul anunţa familiile tinerilor ce urmau să se căsătorească care este data lăsatului secului pentru Postul Paştilor, pentru a organiza nunta până atunci.

„Înainte de Bobotează preotul umbla cu crucea să sfinţească casele. În fiecare casă, mai ales unde erau <fete mari> era invitat să stea pe scaun, pentru ca să stea peţitorii la fată, iar acolo unde nu erau fete mari să stea cloşca pe ouă (...) Până în anii 1850-1900 se păstra tradiţia conform căreia preotul primea din partea gazdei un fuior. Exista o grijă desebită pentru a oferi un fuior cât mai frumos, întrucât precum era fuiorul oferit aşa urma să fie cânepa celui care l-a dăruit", a adăugat etnologul clujean. Foarte multe credinţe erau legate de proprietăţile curative şi de vindecare ale apei sfinţite la Bobotează - „aghiasma mare", ea fiind folosită la curăţearea fântânelor sau pentru vindecarea copiilor care sufereau de diferite boli. Mai mult, exista o „credinţă foarte veche", conform căreia „acei copii care mor nebotezaţi pot să fie botezaţi, dacă şapte ani la rând mormântul este stropit de către mamă cu apă de la Bobotează", a arătat Toşa.

Dincolo de mănunchiul de credinţe, tradiţii şi superstiţii asociate Bobotezei de-a lungul timpului, Botezul Domnului are în primul rând o dimensiune profund creştinţă, fiind una din cele mai importante doisprezece sărbători din an. „În primul rând asociem Boboteaza cu aghesmuirea locuinţelor de către preot, uitând că nu e vorba doar de o <curăţire a locului>, ci şi de o transformare potenţială a raportului cu natura în general. Există totuşi o ecologie spirituală, la care nu ne prea gândim din perspectiva credinţei creştine. Din păcate nu mai asociem Boboteaza cu propriul botez şi cu toate exigenţele sale, de care de cele mai multe ori nici n-am auzit vorbindu-se. De asemenea, Boboteaza fiind una din sărbătorile Epifaniei (Revelaţiei, n.red.) Sfintei Treimi, nu facem totuşi o asociere cu ceea ce înseamnă această diferenţă absolută a creştinismului în raport cu orice altă religie, cu ceea ce înseamnă în viaţa noastră concretă", a precizat teologul Cătălin Bogdan.

Arătarea Domnului

Cunoscut în popor ca „Boboteaza", sărbătoarea Botezului Domnului, care se mai numeşte Epifanie, Teofanie, Arătarea Domnului sau Descoperirea Cuvântului Întrupat este prăznuită în fiecare an, în Biserica Ortodoxă Română, dar şi în Biserica Greco-Catolică, în data de 6 ianuarie. Sărbătoarea are în centru momentul când Mântuitorul Iisus Hristos vine la râul Iordan, pentru a fi botezat, fiind prima sa apariţie publică înainte de a-şi începe misiunea de propovăduire. Evenimentul Botezului este relatat de toţi cei patru evanghelişti şi reprezintă manifestarea a celor trei Persoane ale Treimii: Fiul se botează în Iordan de către Ioan, Duhul Sfânt se coboară sub chipul unui prorumbel, iar Tatăl îl declară pe Iisus ca Fiul al Său. Boboteaza este una din cele „12 praznice împărăteşti", cele mai importante sărbători de pe parcursului anului. În calendarul romano-catolic astăzi este sărbătorită Epifania, iar duminică Botezul Domnului.