Ziua mondială a cărţii pentru copii la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga

Ziua mondială a cărţii pentru copii la Biblioteca Judeţeană Octavian Goga
Aceasta se sărbătoreşte în toată lumea în data de 2 aprilie, fiind şi ziua de naştere a marelui scriitor danez pentru copii Hans Christian Andersen. Consiliul Internaţional al Cărţii pentru Copii, fondat în 1953, a ales această zi pentru acţiuni de promovare a cărţilor pentru copii şi tineret.

 

Cu această ocazie, Biblioteca Judeţeană Octavian Goga Cluj, instituţie de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Judeţean, organizează activităţi culturale menite să promoveze lectura în rândul celor mici, dar şi acţiuni dedicate întregii familii.

La secţia pentru copii (sediul central, Calea Dorobanţilor nr. 104), în 2 aprilie, ora 11:00, va avea loc o întâlnire cu Amedeia Neamţu, autoarea cărţii "Poveşti colorate din Ţara Curcubeilor". La întâlnire sunt invitaţi scriitoarea Hanna Bota şi actriţa Teatrului de Păpuşi Puck, Andreea Bolovan.

În cadrul întâlnirii va fi lansat un concurs de poveşti şi va fi premiat Cel mai fidel cititor în anul 2014. Totodată, filiala Zorilor (str. Observatorului nr. 1), organizează, la ora 12:30, o întâlnire cu "Cititorii anului 2014".

Filiala Kogălniceanu (str. Kogălniceanu nr. 7) va organiza în 1 aprilie, ora 12:30, un atelier de creaţie pentru cei mici, "Cum se scrie o poezie". Tot aici, în 2 aprilie, ora 14;00 va avea loc activitatea-concurs pentru copii "Ghiceşte povestea".

La Filiala Traian Brad (str. Izlazului nr. 18), în 3 aprilie, ora 12:00, va avea loc festivitatea de premiere a câştigătorilor concursului literar "Micii creatori", concurs ajuns la ediţia a XII-a.

Comenteaza