Cum s-a produs accidentul din Mihai Viteazu, Cluj, în care un biciclist a fost grav rănit pe trecerea de pietoni

Cum s-a produs accidentul din Mihai Viteazu, Cluj, în care un biciclist a fost grav rănit pe trecerea de pietoni

Un pieton în vârstă de 72 de ani a fost rănit în urma unui accident rutier petrecut pe strada Transilvaniei din comuna Mihai Viteazu, județul Cluj.

Incidentul a avut loc în timp ce bărbatul traversa regulamentar pe trecerea de pietoni.

Potrivit informațiilor furnizate de reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Cluj, o femeie din Turda, aflată la volanul unui autoturism care circula dinspre Cornești către Turda, l-a surprins și accidentat pe bărbatul care se angajase în traversarea drumului public. În momentul impactului, victima se afla lângă bicicleta pe care o avea asupra sa.

Șoferița a fost testată cu aparatul etilotest, iar rezultatul a indicat că nu consumase alcool. Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate circumstanțele în care s-a produs evenimentul rutier.

Comenteaza