Dezbatere publică: Masterplan Bulevardul Muncii

Dezbatere publică: Masterplan Bulevardul Muncii

Emil Boc propune realizarea unui masterplan pentru zona dintre Bulevardul Muncii și Someș, pe modelul Sopor. Decizia finală va fi luată în cadrul dezbaterii publice CIIC. 

Joi, 18 martie 2021, ora 17:00, va avea loc dezbaterea publică ONLINE cu tema „PUZ și Masterplan Bulevardul Muncii”, în format de videoconferință, pe platformă electronică dedicată Cisco Webex Meetings.

Persoanele care doresc să ia cuvântul în cadrul dezbaterii vor fi înscrise pe platforma online de videoconferință, în baza unui formular completat online pe site-ul Primăriei municipiului Cluj-Napoca: https://e-primariaclujnapoca.ro/registratura/cereri/...

Înscrierea se poate face până cu cel mult 4 ore înaintea începerii ședinței. Cetățenii care s-au înscris în aceste condiții, vor primi un link prin e-mail, prin care se vor putea conecta la dezbaterea publică și vor putea lua cuvântul. Dezbaterea publică va fi transmisă live pe pagina de Facebook Municipiul Cluj-Napoca și pe canalul YouTube al Municipiului Cluj-Napoca.

Un proiect prezentat de Arhimar Serv, în cadrul ședinței Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului și Urbanism (CTATU), l-a făcut pe edilul Emil Boc să ceară arhitecţilor un masterplan pentru zona dintre Bulevardul Muncii și Someș, ca să nu se mai construiască "ca în Coreea de Nord”.

Masterplanul ar urma să fie realizat pe modelul Sopor, dar nu în detaliu, ci unul care să fie gata în 6 luni.  ”Un masterplan pe aproximativ 300 de hectare în zona Bulevardului Muncii, în aria industrială. Acesta va stabili exact circulațiile, zonele de activitate industrială, zonele de locuire, bulevardele, conexiunile, parcurile, creșele, grădinițele. Această lucrare ar pune ordine în dezvoltarea acestei zone pe următorii 20 de ani", a spus edilul, care a catalogat proiectul prezentat de Arhimar ca “în Coreea de Nord" sau "parcă suntem în Florești". 

Beneficiarul proiectului în cauză este S.C. DIF URBANO CONSTRUCT S.R.L şi propune construirea unui ansamblu cu functiuni mixte (servicii/comert si locuire), avand regimul de inaltime S+P+4E+1R in UTR Lc, respectiv S+P+6E+1R in UTR M*. La subsol se vor amplasa parcari auto si de biciclete, adapostul de aparare civila, precum si spatiile tehnice necesare functiunilor propuse. La parter se va amplasa functiunea de interes public, aceasta fiind alcatuita din spatii comerciale de tip supermarket, spatii de comert si servicii, spatii administrative si spatii tertiaire, iar etajele superioare vor fi destinate locuirii

Comenteaza