Dîncu îl face "mincinos" pe Dragnea

Dîncu îl face "mincinos" pe Dragnea

Nici PSD nu stă mai bine decât PNL la săgeţile dintre vechii şi actualii lideri sau "prieteni" din partid. Strategul clujean al PSD, Vasile Dîncu, l-a făcut "mincinos" pe fostul lider social-democrat, Liviu Dragnea. 

Preşedintele Consiliului Naţional al PSD Vasile Dîncu a răspuns duminică, în emisiunea Insider Politic, de la Prima TV, mai multor acuzaţii ale lui Liviu Dragnea la adresa sa, numindu-l ”mincinos” pe fostul lider social-democrat.

Întrebat cum comentează afirmaţiile fostului preşedinte al PSD Liviu Dragnea conform cărora l-ar fi ameninţat că nu apucă în libertate Crăciunul, preşedintele Consiliului Naţional al PSD a răspuns că nu a vorbit cu Dragnea de trei ani şi că nu vorbeşte ce a „ trăit” în „prietenia” sa cu Dragnea.

Dîncu a precizat că „este nedemn” din partea lui Dragnea să vorbească astfel despre el. „Nu aş vrea, prin ceea ce spun eu – care nu este cel mai confortabil pentru el – în niciun fel să-i afectez libertatea sau fericirea lui de a face o nouă politică. Dar vreau să spun: nu am vorbit cu Liviu Dragnea de trei ani, cât a fost el plecat, de când s-a întors.

Deci este un mincinos, nu numai aici, în această temă, ci în tot ce a spus despre mine. A inversat lucrurile, a schimbat motivaţiile”, a declarat Vasile Dîncu, citat de informateca.ro.

Comenteaza