Doar 64 de medici de familie din Cluj s-au înscris pentru vaccinarea anti-COVID în cabinete

Doar 64 de medici de familie din Cluj s-au înscris pentru vaccinarea anti-COVID în cabinete

Medicii de familie vor începe imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen) începând de marţi, 4 mai. La Cluj, doar 64 de medici de familie s-au înscris pentru vaccinarea anti-COVID în cabinetele medicale. 

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

În judeţul Cluj doar 64 de medici de familie s-au oferit să participe activ la campania de vaccinare anti-COVID în cabinetele proprii, începând de marți, 4 mai.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu anunţă că începând de marţi, 4 mai, vor fi încă 3.035 fluxuri noi de vaccinare anti-COVID-19, în contextul în care medicii de familie vor începe imunizarea în propriile cabinete cu vaccinul Johnson&Johnson (Janssen).

„Le mulţumesc tuturor celor care au acceptat să facă parte din echipa care se luptă în fiecare zi cu pandemia de coronavirus. Serul va ajunge în toate zonele ţării, inclusiv în mediul rural. Fiecare doză de vaccin administrată ne va duce mai aproape de ceea ce aşteptăm de mai bine de un an - reîntoarcerea la viaţa obişnuită. Sper ca în curând să vină alături de noi tot mai mulţi medici de familie, iar numărul cabinetelor să fie mărit", a afirmat secretarul de stat Andrei Baciu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Acesta a prezentat lista detaliată cu cei 3.035 de medici înscrişi până în prezent, cu precizarea că cifrele se schimbă de la o zi la alta. Astfel, în municipiul Bucureşti sunt 225 de medici de familie care vor începe să administreze vaccinul, în judeţul Alba - 46, Arad - 96, Argeş - 68, Bacău - 63, Bihor - 66, Bistriţa - 112, Botoşani - 41, Braşov - 74, Brăila - 30, Buzău - 85, Călăraşi - 63, Caraş Severin - 9, Cluj - 64, Constanţa - 77, Covasna - 46, Dâmboviţa - 76, Dolj - 119, Galaţi - 36, Giurgiu - 25, Gorj - 59, Harghita - 59, Hunedoara - 39, Ialomiţa - 34, Iaşi - 191, Ilfov - 53, Maramureş - 109, Mehedinţi - 55, Mureş - 130, Neamţ - 107, Olt - 112, Prahova - 70, Satu Mare - 58, Sălaj - 38, Sibiu - 105, Suceava - 43, Teleorman - 57, Timiş - 113, Tulcea - 35, Vaslui - 37, Vâlcea - 29, Vrancea - 81.

Secretarul de stat în MS aminteşte că administrarea vaccinului Janssen va fi într-o singură doză, deci nu este nevoie de rapel, iar acest ser poate fi administrat tuturor persoanelor peste 18 ani.

Şi Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca, susține că miza vaccinării va fi în mediul rural, având în vedere că mai mult din jumătatea populației trăiește acolo. „Eu vă spun că miza va fi mediul rural. Până la urmă orașele vor veni pe linia aceasta a vaccinării, dar trebuie să ne gândim că jumătate din populația României trăiește în mediul rural.vAcolo va fi importantă mobilizarea și implicarea tuturor actorilor cu rezonanță și influență la nivel regional, și aici preotul va rămâne cu un rol decisiv", a declarat Boc acum câteva zile. 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Loading...
Comenteaza