Duhoarea „îngrozitoare” persistă la Aiton și Rediu. Oamenii sunt disperați: „Nu putem sta afară” / „Mirosul a ajuns inclusiv în Cluj-Napoca”

Duhoarea „îngrozitoare” persistă la Aiton și Rediu. Oamenii sunt disperați: „Nu putem sta afară” / „Mirosul a ajuns inclusiv în Cluj-Napoca”
| Foto: Alin P

Problemele cauzate de mirosul insuportabil din zona comunei Aiton continuă. Mai mulți cetățeni din satul aparținător Rediu au făcut o plângere colectivă în care afirmă că mirosul din localitate este îngrozitor și că s-au săturat ca în fiecare an să întâmpine aceste probleme.

După ce, la sfârșitul săptămânii trecute, locuitorii comunei Aiton s-au plâns de mirosul pestilențial generat de excrementele de pasăre pe care, spun aceștia, compania Transavia îl folosește pe post de îngrășământ, acum, mai mulți oameni din satul Rediu (comuna Aiton) au făcut o plângere colectivă în legătură cu această situație.

Cetățeni: „Mirosul este îngrozitor la orice oră din zi și din noapte”

De două săptămâni, Transavia împrăștie găinaț, fecale, îngrășământ natural pe terenurile arabile din jurul comunei Aiton, respectiv satul Rediu, unde au și punctul de lucru (ferma). Mirosul este îngrozitor la orice oră din zi și din noapte, nu putem sta afară, în case miroase infernal. Vă rog să luați măsuri în această privință deaoarece ne-am săturat ca în fiecare an, în această perioadă să întâmpinăm aceste probleme. Există și alte metode de a fertiliza pământul, fără să afecteze sănătatea și bunăstarea cetățenilor”, se arată în plângerea colectivă trimisă de cetățeni către Consiliul Județean Cluj.

„Mirosul a ajuns inclusiv în Cluj-Napoca”

„Mirosul a ajuns inclusiv în oraș (Cluj-Napoca - n. red.), vă puteți imagina, aici, la câțiva metri cum miroase. Plus depozitarea fecalelor/găinatului în preajma caselor. Există cantități foarte mari de ordinul tonelor!”, au mai transmis cetățenii în plângerea colectivă.

Comenteaza