Dulce la borcan! Vinete, așa cum nu ai mai mâncat

Dulce la borcan! Vinete, așa cum nu ai mai mâncat

Vara se apropie de final, iar gospodinele au început să-și așeze în cămări borcane cu bunătățuri, pentru la iarnă. Iată o rețetă simplă, rapidă și delicioasă de sezon pe care merită să o încerci. 

Vinetele sunt delicioase, indiferent cum le prepari. Dacă îți plac sărate - coapte sau prăjite, gândește-te cum ar fi să le mănânci și... dulci! Încearcă, dacă nu ai făcut-o deja, gemul de vinete. Nu e deloc complicat de făcut!

Iată de ce ai nevoie pentru câteva borcănele cu gem de vinete:

  • 1 kg. de vinete
  • 1 kg. de zahăr
  • sucul stors dintr-o lămâie
  • 2 linguri semințe de susan
  • 2 linguri de miere

Cum se prepară:

Vinetele se curăță (sau nu - după preferință) de coajă, se taie în fâșii care se fierb în apă cu puțină sare. După ce sunt bine fierte, se zdrobesc, iar apoi se pun din nou la fiert cu zahărul amestecând să nu se prindă de vas.

Dacă dorim, putem adăuga și arome (vanilie, scorțișoară, arome de fructe, citrice). Semintele de susan se prăjesc puțin într-o tigaie și se adaugă vinetelor.

După ce au fiert și au scăzut la consistența dorită, se adaugă zeama de lămâie și se mai fierb puțin. Înainte de a le pune în borcane se adaugă cele două linguri de miere.

 

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza