Foto După lotul 2 Sebeș-Turda și un tronson din Autostrada Transilvania VA FI INAUGURAT până la finele anului

Două dintre proiectele de autostrăzi din Transilvania aflate în execuție au intrat pe ultima sută de metri și se apropie cu pași rapizi de deschiderea circulației în următoarele săptămâni.  Este vorba despre tronsonul 2 al Autostrăzii Sebeș-Turda, respectiv sectorul Ungheni-Tg. Mureș din Autostrada A3 Transilvania.

Abonează-te pe   Poza noua 31.03.2021
Pentru mai multe informaţii de ultimă oră vizitează pagina principală ZIUA DE CLUJ

''A fost așternut asfaltul final de uzură pe întreaga lungime a celor 2 tronsoane. Se execută în prezent ultimele lucrări pe partea de parapete, marcaje, garduri de protecție sau șanțuri.

Sectorul de aproape 10 km din apropierea Mun. Tg. Mureș este un exemplu de ”Așa da”. Construcția a început în iulie 2020 și va fi finalizată în mai puțin de un an și jumătate. Pregătirea temeinică a proiectului coroborată cu un constructor serios ne arată că putem construi autostrăzi repede și bine și îmi doresc ca pe viitor să replicăm mult mai des aceste experiențe.

La polul opus se situează cei 24km de pe A10 lot2, un contract început în 2014 și care aniversează anul acesta 7 ani. Rețeta acestui dezastru nu ar fi fost posibilă fără o proiectare superficială, incompetență a administrației de a debloca șantierul și un constructor care s-a trezit abia în ceasul al 13-lea. Cunoscând foarte bine istoria A10 Sebeș-Turda, am decis la începutul anului că vreau să închid acest cerc de 5 miniștri ai transporturilor consecutivi care au spus ”Anul acesta se deschide Sebeș-Turda lotul 2”. Am monitorizat personal evoluția șantierului de la cantitățile zilnice de asfalt puse în operă și până la soluțiile tehnice din dealul de la Oiejdea.

În ciuda încercărilor unor conducători politici de a mistifica realitatea, până la finalul acestui an vom circula pe autostradă continuă de la Cluj la Sibiu sau Deva, lăsând în urmă nesfârșitele ambuteiaje din Teiuș, Aiud și Alba Iulia'', a declarat Cătălin Drulă, ministru interimar al Transporturilor.

⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza