Ademeniţi în Scandinavia cu salarii de 5.000 euro/lună

Ademeniţi în Scandinavia cu salarii de 5.000 euro/lună
Agenţiile de recrutare caută în această perioadă ingineri, electricieni şi mecanici pentru ţări precum Norvegia şi Finlanda, pentru care angajatorii sunt dispuşi să dea bani serioşi.
Tot mai mulţi clujeni pleacă la muncă în străinătate. În acelaşi ritm creşte oferta publicată de portalurile de specialitate. Dincolo de condiţiile de muncă mai bune din ţările vestice, cel mai puternic motiv al migraţiei rămâne salariul, care poate fi de zeci de ori mai mare decât cel obţinut în ţară.

Cu toate că nu este o perioadă de vârf pentru recrutările de personal, oferta de pe site-urile care publică anunţuri de angajări în străinătate este bogată. În Franţa sunt disponibile câteva sute de locuri de muncă, în cea mai mare parte pentru medici, asistenţi medicali şi personal necalificat. În rândul persoanelor fără studii superioare se caută cu precădere măcelari, dulgheri şi personal de menaj. Salariul pentru un măcelar, care trebuie să aibă experienţă, porneşte de la 1.000 de euro pe lună şi poate ajunge la 1.600.

Pentru un dulgher experimentat salariul se situează între 1.200 şi 1.600 de euro, iar pentru personalul de menaj, între 1.000 şi 1.200 de euro. Cele mai mari venituri sunt în sistemul medical. Un asistent cu experienţă are un salariu mediu de 1.800 de euro, iar la medici venitul lunar poate ajunge şi la 5.000 de euro. Destul de numeroase sunt în Franţa ofertele de baby sitter, plătite mult mai prost, între 200 şi 400 de euro.

În Anglia, în afara ofertei pentru medici, care ocupă aproape trei sferturi din totalul anunţurilor, sunt căutate persoane pentru îngrijirea bătrânilor (1.200-1.400 de lire), personal hotelier (1.000-1.200 de euro) şi muncitori necalificaţi pentru agricultură. Germania este ţara care are cele mai multe oferte de locuri de muncă pentru persoanele necalificate sau fără studii superioare. Se caută menajere (1.200-1.400 de euro), agricultori (800-1.000 de euro), zidari (1.400-1.600 de euro), personal pentru îngrijirea bătrânilor (600-800 de euro) şi silvicultori (1.000-1.200 de euro).
Agenţiile de recrutare vin cu oferte tentante pentru clujeni. “Căutăm acum ingineri pentru Finlanda, care să lucreze la construcţia unei centrale nucleare de acolo. Este vorba despre contracte de 1-2 ani, pentru care se solicită pregătire superioară şi experienţă temeinică. Aici, în zona Clujului, cu greu reuşim să găsim oameni. În total, sunt 50 de job-uri pentru România, cu salarii de 4.000-5.000 de euro pe lună, net”, a precizat Klara Vencel, director la Starjobs. Workexperience are disponibile oferte de baby sitter în Anglia şi de croitorese pentru Slovacia. Salariile sunt cuprinse între 400 şi 500 de euro pe lună, masa şi cazarea fiind asigurate de către angajator.

Recordul la salarii este deţinut de ţările nordice. Un mecanic poate câştiga în Norvegia peste 3.000 de euro pe lună, iar salariul unui electrician din Finlanda este cuprins între 3.500 şi 4.000 de euro. Pentru medici ofertele din această regiune pornesc de la 5.000 de euro.Un studiu recent întocmit de Myjob.ro arată că numărul celor care s-au înscris pentru un loc de muncă în străinătate a explodat în 2010, de la 89.000 de cereri în 2009 la peste 170.000 anul trecut, la nivel naţional. Ţările preferate de către români în 2010 au fost Marea Britanie, Germania, Franţa şi Grecia.

Medicii pleacă în masă

O companie britanică are planificate pentru luna martie o serie de interviuri de recrutare la Cluj-Napoca, prin intermediul agenţiei Business Activ Consult. Britanicii oferă 40 de posturi pentru medici de familie, medici de urgenţă şi asistenţi medicali. Condiţiile de participare presupun o experienţă de cel puţin 2-3 ani şi cunoştinţe de limba engleză. Salariile oferite asistenţilor medicali sunt cuprinse între 21.000 şi 27.000 de lire sterline pe an, iar cele pentru medici ajung la 54.000 de lire.


⇒ Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte ZCJ.RO pe FACEBOOK şi pe Instagram

loading...
Comenteaza