Băncile rurale, noua tendinţă în România

Băncile rurale, noua tendinţă în România
Banca Transilvania (BT) intenţionează să deschidă 15 noi unităţi la nivel naţional, îndeosebi pentru credite de înfiinţare a culturilor vegetale.

"Mă gândesc să mai deschidem câteva unităţi în zona rurală, unde avem posibilitatea de a vinde acest tip de produs, acolo unde el are succes", a declarat directorul general Robert Rekkers, citat de NewsIn. BT are acordate credite agricole de câteva sute de milioane de lei, iar în 2011 va acorda alte 100 milioane de lei prin intermediul creditului destinat acoperirii cheltuielilor de înfiinţare sau de întreţinere a culturilor vegetale.

Cu o pondere de numai 6% din produsul intern brut anul trecut, agricultura reprezintă un segment de nişă pentru finanţarea bancară, în acest sector activând cu precădere BCR, BRD, CEC, Raiffeisen şi BT. Au mai dezvoltat o ofertă de produse specifice pentru fermieri ProCredit şi Carpatica. Potrivit datelor BNR din ianuarie, împrumuturile acordate agriculturii de instituţiile de credit locale se ridică la 7,2 miliarde de lei.

(D.E.)

 

Comenteaza
Maintained by Burzcast and Burzcast Media .