Fermierii clujeni livrează produse naturale la uşă
- Scris de Ziua de Cluj
- 15 Iul 2010, 18:59
- Economie
- Ascultă știrea
“în general, livrăm legume de sezon din imediata vecinătate a Clujului sau portocale şi banane din Ungaria, dintr-un sistem certificat ecologic”, spune Roxana Pencea, asociat în magazinul Coşul Verde.
în Cluj va fi implementat un sistem de distribuţie a produselor ecologice şi tradiţionale, numit “Coşul ţărănesc”, la iniţiativa unui grup de agricultori.
Sistemul permite distribuţia săptămânală la domiciliul consumatorilor pe bază de abonament şi este similar sistemului “Coşul săptămânal”, cu excepţia faptului că produsele sunt livrate direct de către fermieri printr-un depozit central din Cluj-Napoca. în sistem au intrat 10 agricultori din Sălaj, Cluj şi Maramureş, care vând produse ecologice - mere, cătină, dulceaţă, legume, prăjituri sau legume şi fructe procesate ori vin.
“Prin «Coşul ţărănesc» se vor distribui la domiciliu doar alimente certificate ecologic sau atestate tradiţional, respectiv în curs de certificare sau atestare”, arată preşedintele organizaţiei, Avram Fiţiu, conferenţiar la Facultatea de Agricultură. “Am avut nevoie de 16 ani de educare prin scrierea de cărţi, prin organizarea de seminarii.
“Va fi un sistem al agricultorilor, nu al comercianţilor, iar produsele sunt mai ieftine cu 5-10% faţă de produsele ecologice similare din supermarketuri”, a declarat Fiţiu. Agroecologia, primul grup de agricultori ecologici din ţară, a fost creat în 1994 de către un grup de studenţi şi profesori ai Universităţii de Ştiinţe Agricole, între care şi Dacian Cioloş, actual comisar european pentru agricultură. Agroecologia are 154 de membri, agricultori certificaţi sau în conversie la agricultura ecologică.


