Patriciu pariază pe Cluj

Patriciu pariază pe Cluj
Compania de jocuri de noroc controlată de miliardarul nr. 1 al României va aloca 20 de milioane de euro pentru expansiunea reţelei, şapte agenţii fiind programate pe teritoriul Clujului.
Proiectul Bet Cafe Arena (BCA) vizează înfiinţarea în decurs de trei ani a 400 de agenţii de pariuri şi divertisment, investiţia medie într-o unitate fiind de 50.000 de euro. În Cluj s-au realizat cinci agenţii în patru luni de la demararea proiectului.

Reţeaua cuprinde acum patru agenţii în Cluj-Napoca şi una în Turda. “Suntem mulţumiţi de interesul pentru proiectul nostru la Cluj. Am fost bine primiţi, iar clujenilor le-a plăcut conceptul de pariuri combinate cu divertismentul pe care noi l-am propus. Tocmai de aceea vrem să ajungem la 6-7 unităţi la Cluj. O astfel de agenţie ocupă 60-100 mp, cu 10-20 de locuri pe scaune, iar investiţia medie este de 50.000 de euro. Acestea dispun de o cafenea şi de spaţiu ocupat de trei-cinci slot machines. La cafenea există doar bere, nu şi băuturi alcoolice. Pentru amplasarea agenţiilor noastre urmărim zonele cu trafic intens, spaţiile pietonale”, a declarat, pentru ZIUA de CLUJ, Iulian Antonache, CEO al BCA.

Reţeaua se va extinde până în decembrie 2012 la 400 de agenţii, ţinta fiind o cotă de piaţă de 40% pentru 2014. “Fiind la început de drum, fiindcă am intrat pe piaţă cu prilejul Campionatului Mondial din Africa de Sud, încă nu putem să ne pronunţăm asupra unei cifre de afaceri pe acest an. Primele estimări le vor avea după şase luni. Valoarea medie a sumei investite este de 7 lei de bilet”, a precizat Antonache. BCA se concentrează pe pariurile sportive şi pe numerele extrase la loteriile internaţionale. Aceasta a intrat într-un parteneriat pe termen lung cu un grup de companii din care fac parte GTECH şi GTECH G2.

Doi dintre principalii concurenţi la Cluj pe piaţa reţelelor de profil sunt PublicBet, cu 21 de unităţi în judeţ, dintre care trei cu pariuri live, şi Casa Pariurilor, care dispune de şase agenţii la Cluj-Napoca şi la Turda, dar şi de alte şase unităţi cu slot machines. În afară de miza pe sporturi precum fotbal, hochei, baschet, handbal, tenis, volei, aceasta oferă şi posibilitatea de a paria pe cursele de câini. Loteria Naţională, care are 53 de agenţii în judeţ, a lansat şi ea sistemul Pariloto, un joc de pariuri în cotă fixă, iar SkyBets posedă o agenţie în reşedinţa de judeţ. Concurenţa cea mai puternică vine pe online, printre cele mai agresive case de pariuri prezente în România fiind BET 365, Sportingbet, Bwin, Gamebookers, Betfair, Unibet, Tobet sau Bet-at-Home.

1.400 de agenţii de pariuri din ţară şi-au închis porţile în vară ca protest faţă de hotărârea guvernului de a impozita veniturile sub 600 de lei obţinute din jocurile de noroc. “O suprataxare în domeniul veniturilor mici nu poate să ducă decât la şomaj, scăderea veniturilor statului şi la o încurajare a pariurilor ilegale”, a declarat Dan Matei Agathon, purtător de cuvânt al Alianţei Confederaţiilor Patronale din România. El a explicat că eliminarea pragului de neimpozitare ar genera pierderi anuale la buget de 14 milioane de euro. Potrivit Asociaţiei Organizatorilor de Pariuri, o măsură similară adoptată în 2005 a dus la o reducere a încasărilor medii ale caselor de pariuri cu 47,5% şi o reducere cu 30% a agenţiilor. Casele private de pariuri din România au 4.000 de angajaţi.

În luptă cu internetul


Intrarea pe această piaţă a lui Dinu Patriciu agită spiritele printre pariori. “Am fost într-o agenţie din Cluj, în sensul giratoriu din Mărăşti. Nu se compară cu Astra, Stanley, Pariloto. Poţi paria live, cote destul de bune pentru pariuri live. Sunt vreo 6-7 mese, scaune foarte comode, poţi să bei cafea, suc şi să te uiţi şi la meciuri”, spune Dorin. “Mai stă omul la o cafeluţă, vede meciul live şi poate mai bagă un pariu, un poker la aparate. Să vedem cât vor rezista pe piaţă!”, zice Vlad. “Nu o poţi compara cu o casă de pariuri online. E ca şi cum ai spune cine fuge mai tare: tractorul sau maşina mică”, contrează un alt parior.


loading...
Comenteaza