OMNIASIG Vienna Insurance Group a lansat asigurarea privată de sănătate OMNISANA

OMNIASIG Vienna Insurance Group a lansat asigurarea privată de sănătate OMNISANA
Ieri, 18 octombrie 2012 a avut loc, în cadrul sediului OMNIASIG Vienna Insurance Group Regiunea Cluj, lansarea asigurării private de sănătate OMNISANA cu serviciu MULTICILIC.

OMNISANA este un produs inovativ pe piaţa de asigurări din România, care oferă asiguraţilor servicii de sănătate multiclinic, incluzând accesul la o gamă foarte vastă de specializări medicale, programări şi consiliere telefonică din partea personalului medical.

Prin achiziţionarea unei poliţe OMNISANA, asiguratul beneficiază de examinări medicale, servicii ambulatorii paraclinice, servicii clinice ambulatorii de specialitate, stomatologie, transport medicalizat/ asistat, urgenţe, inclusiv proceduri de diagnosticare, spitalizare de zi, spitalizare continuă şi transport nemedicalizat.

Asigurarea privată de sănătate OMNISANA dispune de cea mai extinsă reţea de furnizori de servicii de sănătate, peste 500 de astfel de furnizori, şi oferă posibilitatea asiguraţilor de a alege dintre clinici de renume, spitale sau cabinete medicale specializate, din Bucureşti şi din ţară. Asiguraţii pot apela Call Center-ul MEDIFON, la numărul de telefon 021.9299, 24h/24h, 7 zile din 7, unde personal medical specializat le va facilita obţinerea informaţiilor necesare de natură medicală sau tehnică şi îi va asista în programarea serviciilor medicale necesare.

„Prin lansarea asigurării private de sănătate OMNISANA, produs unic şi inovativ, simplificăm accesul la servicii de sănătate operative, de calitate, pentru clienţii noştri şi dovedim că OMNIASIG Vienna Insurance Group este o companie modernă, care oferă modele noi de business în ţara noastră. În calitate de lider al pieţei asigurărilor înţelegem să ne manifestăm pe piaţă nu doar din perspectiva forţei de vânzare ci şi prin introducerea unor produse noi, inovative, care sa creeze reale beneficii pentru cei care le vor utiliza "- a declarat Mihai Tecău, Preşedinte Directorat OMNIASIG Vienna Insurance Group.
Asigurarea privată de sănătate OMNISANA este concepută pentru a se putea satisface nevoi de servicii de sănătate variate, fie nevoi individuale (persoane fizice) sau de grup ( persoane juridice). Produsul este structurat pe 3 planuri de acoperire, iar pentru persoane juridice conţine o componentă de medicină a muncii, eliminând astfel acest cost pentru companiile asigurate.

„Sănătatea este foarte importantă pentru noi toţi, de aceea echipa OMNIASIG Vienna Insurance Group a creat un produs care oferă soluţii eficiente la problemele care interesează publicul în general şi clienţii noştri în special." - a precizat doamna Adriana GHEMES, Director OMNIASIG Vienna Insurance Group Regiunea Cluj.
Actuala companie OMNIASIG este rezultatul finalizării fuziunii dintre BCR Asigurări şi vechiul OMNIASIG. Scopul acestei fuziuni a fost crearea unei companii mai puternice, mai mari şi mai solide, care să aibă capacitatea de a oferi clienţilor săi o calitate superioară a serviciilor de asigurare si care să devină lider de piaţă, obiectiv indeplinit la numai două luni de la finalizarea procesului de fuziune.

Adresa OMNIASIG Vienna Insurance Group Regiunea Cluj: Bulevardul 1 Decembrie 1918, numarul 19, Cluj Napoca, Judetul Cluj

Mai multe informaţii despre produsele şi serviciile oferite de către OMNIASIG Vienna Insurance Group sunt disponibile pe www.omniasig.ro şi în cadrul tuturor unităţilor teritoriale ale societăţii. 7

 

Comenteaza