De ce a dominat Clujul statistica locurilor de muncă vacante în 2012
- Scris de Ovidiu Cornea
- 07 Ian 2013, 13:28
- Economie
- Ascultă știrea

"Clujul este singurul loc (din ţară, n.red.) unde depunerea ofertelor de locuri de muncă vacante de către angajatori se face online. Începând din martie 2012 am implementat un sistem prin care angajatorii pot depune online locurile vacante, după ce primesc de la noi un cod de acces şi o parolă. Dacă angajatorul nu face acest lucru de la birou, poate veni la noi şi foloseşte un InfoTouch din incinta instituţiei. Am scos astfel din acest process funcţionarul public. În ţară nu sunt astfel de sisteme şi din varii motive în unele cazuri datele nu mai ajung la calculator. Fie că funcţionarul nu le mai transmite, că nu mai are timp, fie angajatorii nu-şi onorează obligaţiile, pentru că nu sunt suficient de bine informaţi de unii din colegii mei (din alte judeţe, n.red.)", a precizat pentru ziuadecj.ro directorul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Cluj, Daniel Don.
Conform directorului AJOFM Cluj prin intermediul platformei online se asigură transparenţă totală şi eficienţă maximă a sistemului de depunere, respectiv vizualizuare a locurilor de muncă. "Dacă un angajator a depus, de la sediu, o ofertă de muncă pentru postul de inginer mecanic, spre exemplu, iar la InfoTouch se află o persoană care caută un job, ea va putea vizualiza <în minutul 2> şi oferta respectivă", a menţionat Don. Potrivit lui datorită infromatizării a sistemului de raportare a joburilor vacante datele nu se pierd, angajatorul fiind cele care le introduce efectiv, iar ofertele se regăsesc în final în raportarea făcută inclusiv la nivel naţional. Dotarea AJOFM Cluj, dar şi a AFOFM Alba, cu InfoTouch-uri face parte din cadrul unui proiect cu finanţare europenă. Instituţiile derulează şi un proiect de call-center, ce beneficiază de asemenea de finanţare europeană.
În mod frecvent în raportările statistice săptămanele publicate pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) în judeţul Cluj au fost semnalate cele mai multe locuri vacante. Utimele patru raportări aferente locurilor vacante în 2012 sunt edificatoare în acest sens: pentru judeţul Cluj au fost raportate 1.612 joburi vacante pentru intervalul 29 noiembrie - 5 decembrie 2012 (locul 2 Bucureşti cu 88), 1.102 pentru 6-12 noiembrie 2012, (locul 2 judeţul Iaşi, cu 659), 865 pentru 13-19 decembrie 2012 (locul 2, judeţul Iaşi - 599), 937 între 20-26 decembrie 2012 (locul 2 municipiul Bucureşti - 684), respectiv 812 între 27 decembrie 2012 - 2 ianuarie 2013 (locul 2 municipiul Bucureşti - 512).
Directorul AJOFM a specificat că informatizarea crescută a activităţii instituţiei a ajutat personalul să facă faţă situaţiilor excepţionale, cum au fost disponibilizările masive de la Nokia, din primăvara lui 2012, respectiv de la Mechel, din toamna anului trecut.