Discuţii aprinse la votarea bugetului pentru judeţul Cluj VIDEO
- Scris de REALITATEA TV Cluj
- 27 Mar 2013, 18:15
- Economie
- Ascultă știrea

Discuţiile cu privire la buget au început cu reclamaţia grupului PDL că nu a fost consultat cu privire la sumele alocate pentru investiţii.
Preşedintele consiliului a precizat că a existat o consultare publică.
Consilierii PDL au propus prin amendament alocarea a 1 milion de lei Spitalului Clujana, 500.000 lei Spitaluui Turda şi 300.000 celui din Huedin. Dintre acestea, doar Spitalul Turda a primit 660.000 de lei. Grupul PDL a acuzat conducerea Consiliului Judeţean că nu a dat bani spitalelor din oraşe cu primari din opoziţie.
În replică, preşedintele consiliului, Horea Uioreanu, a precizat că acele spitale trebuie susţinute de primării. "Ati vazut totusi am dat bani la spitalul Clujana pt a+si plati datoriile. imi pare rau ca boc si primaria nu au grija de singurul spital din subordine. vizavi de celelalte turda si huedin ar trebui sa-si sustina aceste spitale".
Bugetul a fost aprobat cu 23 de voturi pentru, 5 abţineri, 4 voturi împotrivă, în timp ce 4 consilieri nu au votat. Din totalul de circa 707 milioane lei, 284 de milioane sunt alocate investiţiilor, iar restul sumei pentru funcţionarea consiliului judeţean şi a instituţiilor subordonate. Aeroportul International Cluj-Napoca a primit pe acest an peste 61 de milioane lei, penru drumurile judeţen s-au alocat 48 de milioane lei, centrul integrat de management al deşeurilor primeşte peste 140 de milioane lei, iar suma pentru cofinanţarea unor proiecte europene este de pest 14 milioane lei.
Împărţirea bugetului de dezvoltare
Aeroportul Internaţional Cluj-Napoca - 61,4 milioane lei
Exproprieri - 11,7 milioane lei
Drumuri judeţene - 48 milioane lei
Drum turistic IC-Ponor - 22,1 milioane lei
Centrul de deşeuri - 143 milioane lei
Infrastructură spitale - 6,6 milioane lei
Proiecte europene - 14,2 milioane lei
Parcuri industriale - 6,2 milioane lei
Alte investiţii - 3,5 milioane lei
Preşedintele Consiliului Judeţean a anunţat noi proiecte care vor demara în acest an. "Vom face un parc fotovoltaic, facem studiu de fezabilitate pentru spital de pediatric, am pus bani si pentru spitalul regional de urgenta. vom continua lucrarile la groapa de gunoi si vom accentua pe drumuri", a spus Horea Uioreanu.
În cazul în care banii pentru drumuri nu vor fi suficienţi, preşedintele Consiliului Judeţean a precizat că instituţia va contracta un credit.